Dan Bordeianu s-a retras departe de lumina reflectoarelor dupa terminarea filmărilor la telenovela ”Iubire ca în filme”, moment care, totodată, a coincis și cu finalul poveștii de iubire pe care a trăit-o timp de patru ani cu Adela Popescu. Actorul și-a continuat viața ca și cum niciodată nu ar fi fost celebru, însă nu a renunțat la actorie.
Dan Bordeianu trăiește departe de agitația Capitalei, alături de familia sa, în casa construită de tatăl său la Brănești, și duce o viață liniștită și împlinită. Actorul a acordat un interviu pentru Formula AS în care vorbește despre viața sa din prezent: „Daaa! Acolo e. Cu fabuloasa mea soţie, Teodora, cu magnifica mea fiică, Maria, cu cea mai relaxată fiinţă de pe pământ, motanul Ariel – şi el salvat de la moarte precum lemnele mele. Îmi place casa noastră de la Brăneşti. A fost iniţial construită de tata, între 1980 şi 1990. Încet, piatră cu piatră. Tata s-a stins în 1997, dar eu am refuzat să o vindem, chiar dacă sora mea şi mama parcă asta voiau. Simţeam că rămăsesem bărbatul din familie, că trebuia să am grijă de ele, dar nu am vrut să vând. Cu banii de student am început să renovez casa, iar când lucram în televiziune, chiar mi-a mers mai bine şi am putut să o pun la punct. Apoi am hotărât să mă mut în ea, am mărit-o treptat, m-am jucat cu arhitectura, cu designul, iar azi încă tot nu mă satur să mă uit în jur şi să mă minunez. Îmi place. Sunt foarte norocos”, a declarat Dan Bordeianu pentru sursa citată.
Dan Bordeianu și-a dezvoltat o adevărată pasiune pentru prelucrarea lemnului și susține că dacă nu ar fi fost actor cu siguranță ar fi fost tâmplar. După o perioadă lungă în care nu a mai jucat într-un film și s-a dedicat exclusiv scenei teatrului, Dan Bordeianu se află în mijlocul filmărilor pentru un lungmetraj intitulat „Căutătorul de vânt” și susține că, în sfârșit, a găsit echilibrul în viața sa: „Am şi eu demonii mei, dar am avut mai mulţi în trecut. Acum pot spune că sunt într-o zonă de echilibru. Când rostesc aceste cuvinte, ele îmi sună ciudat. Dar chiar sunt. Probabil, pentru că luptele care s-au dat în mine în trecut au fost cauzate şi de faptul că nu trăiam în prezent. Mă urmărea trecutul şi mă speria viitorul. Acum am învăţat să pun o fundiţă (aşa cum prind crăpăturile lemnului în lucrările mele) peste aceste imperfecţiuni şi să mă bucur de prezent. Nici măcar faptul că Maria creşte văzând cu ochii nu mă mai sperie, doar mă bucur la maximum de fiecare secundă fabuloasă petrecută alături de ea”, – a mărturisit Dan Bordeianu pentru sursa citată.
Dan Bordeianu este căsătorit din 2015 cu aleasa inimii sale, Teodora, și împreună au o fetiță, pe nume Maria, în vârstă de doi ani jumătate.
Dan Bordeainu și-a lăsat barbă și plete pentru rolul pe care-l joacă în prezent și pentru care filmează intens. Vezi cum arată Dan Bordeianu în prezent în galeria foto de mai sus!
Sursă foto: Instagram
Ultima modificare iulie 17, 2019 1:47 pm