Dan Bittman: „Mă simt împlinit din toate punctele de vedere”

.

Un interviu cu şi despre solistul Holograf.
„Nu mai e timp” este una dintre cele mai difuzate piese. Sunteţi de acord cu teoria că, într-adevăr, timpul s-a comprimat?
Da, din păcate, timpul devine câteodată un duşman de neînvins. Nu mai avem timp să ne vedem unii pe alţii, să fim atenţi la problemele celorlalţi, să fim buni, tandri, generoşi.

Cine a avut iniţiativa în colaborarea cu apreciata soprană Angela Gheorghiu?
Nu putem vorbi de o iniţiativă, ci de o întâlnire fericită. Angela a ascultat piesa asta cu doi ani în urmă şi de atunci nu şi-a mai scos-o din gânduri. Ne-a rugat să o terminăm şi să o cântăm împreună. Iar pentru noi a fost o onoare să facem acest lucru.

Titlul celui mai recent album Holograf este „Love affair” (n.r.: aventură). Cât de ispititoare e aventura?
Aventura este ispititoare, dar şi foarte periculoasă, pentru că uneori trebuie să îţi asumi faptele şi atunci încep problemele.

Concertul de lansare a avut exact impactul pe care l-aţi preconizat?
A fost un concert foarte bun, cu o sală plină, în pofida vremii de afară şi a faptului că atunci când organizezi un spectacol la Sala Polivalentă blochezi circulaţia în jumătate de oraş. Am repetat fiecare moment de zeci de ori şi totul a decurs conform planului.

Cum vă împăcaţi cu renumele de „cuceritor”? E flatant sau uneori devine deranjant?
E pur şi simplu! Nu pot să nu admit că prefer un astfel de renume, decât altele mai puţin onorante.

De-a lungul timpului, v-aţi confruntat cu insistenţe sau situaţii stânjenitoare din partea admiratoarelor?
Da, au fost probleme, dar sper să le fi depăşit cu tact pe unele.

Care e diferenţa între dv. pe scenă şi acasă, cu cei trei băieţi şi cu Liliana?
Copiii nu pot fi neglijaţi, ei sunt totul din momentul în care se nasc şi nu ţin cont de meseria pe care o îmbrăţişezi. Ca părinte, trebuie să le acorzi toată viaţa ta.

Copiii şi familia v-au schimbat radical viaţa?
Absolut! Am găsit un nou sens şi am uitat de mine şi de micile sau marile mele probleme. Totul s-a reorientat în direcţia lor.

Băieţii dau semne că ar putea să vă calce pe urme, muzical vorbind?
Da, toţi trei sunt talentaţi şi muzicali. Alex (13 ani), băiatul cel mare, a compus deja prima piesă, în timp ce Patrick, mijlociul, cel de 8 ani, este pasionat de fotbal. Iar Marc (5 ani) e vocea de aur, care va duce mai departe tradiţia, pentru că ne sparge urechile cu ţipetele sale şi notele înalte pe care le ia.

Pe 29 martie aniversaţi vârsta de 50 de ani. Cum veţi sărbători?
Nu vreau să mă gândesc de acum. Vreau să fiu surprins chiar şi eu de locul unde o să aleg să sărbătoresc.

Care ar fi cel mai frumos cadou pe care vi l-aţi dori?
Nu-mi mai doresc de multă vreme ceva anume pentru mine. Mă simt împinit din toate punctele de vedere. De ani buni am început să-mi doresc ca tuturor celor din jurul meu să le fie bine, să fie sănătoşi şi să ne bucurăm cât mai mult unii de alţii. Asta e tot ce vreau.

Aţi cântat în concertul aniversar Gabriel Cotabiţă. Este unul dintre prietenii dv.?
Da, Gabi este un om cu care mă cunosc de peste 25 de ani şi e cel pe care l-am înlocuit la Holograf, când a decis să urmeze o carieră muzicală solo.

În fiecare duminică sunteţi prezent la „Dănutz SRL” (TVR). Vă mai amintiţi prima emisie?
Da, sunt, cred, 15 ani de când fac televiziune. Am început cu Anca Ţurcaşiu şi Daniela Anencov emisiunea de copii „Ba da, ba nu”. Am continuat cu „Bravo, Bravissimo” şi iată acum „Dănutz SRL”. E ceva timp petrecut şi, sincer, nu am crezut că voi fi atât de longeviv în televiziune, dar se pare că sunt un tip statornic.

Ce le-aţi transmite celor care vă urmăresc pe micul ecran sau în concerte?
Să aibă încredere în muzica noastră, să se bucure de viaţă şi de cei dragi lor.

► NU POT TRĂI FĂRĂ…

…fiinţele dragi
„Mama care mi-a dat viaţă, amintirea tatălui, pentru că el, din păcate, nu mai e, şi Liliana, mama copiilor mei, pentru că mi-a dat un sens vieţii”.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton