De 8 martie un concert cu Dan Bitman și trupa Holograf pare să fi fost o rețetă de succes pentru fanele care au ales să fie în culb Tribute ieri seară.
Membrii trupei Holograf au susținut aseară un concert în fața a peste 500 de persoane, în Club Tribute din București.
”Primavara începe cu tine este una dintre piesele noastre preferate și le-o dedicăm tuturor doamnelor și domnișoarelor. Iubim femeia și cel mai frumos cadou este o piesă de dragoste, cântată din suflet”, a anunțat Dan Bittman încă de la începutul recitalului.
Timp de mai bine de o oră atmosfera a fost încinsă de piese axate pe tema iubirii – ”Si băieții plang”, ”Sa nu-mi iei niciodată dragostea” sau Primăvara începe cu tine”.
Și cum dragostea pare să fie unul din lucrurile la care Dan Bittman se pricepe, să reținem următoarea declarație:
”La început, ca să impresionezi o femeie faci orice. Uneori mai spui și mici minciuni, care sunt inerente în jocul seducției. Ești romantic, încerci s-o surprinzi cu tot felul de cadouri. Odată cucerită, te mai potolesti”.
Care este secretul unei relații de durată ne spune tot solistul Holograf:
”Cred că trebuie să existe respect și înțelegere. Nu în ultimul rând, comunicarea este cheia pentru rezolvarea tuturor problemelor.
Pentru muzică, dar și alte sfaturi în ale iubirii, spectatorii pot urmări seria concertelor dedicate femeii care continuă sâmbătă, la Tribute Summer Club din Mamaia, începând cu oră 22:00.