Postul intermitent a devenit un trend global, iar Cristela Georgescu este una dintre susținătoarele celei mai populare metode de regăsire a sănătății fizice și mentale. De când a descoperit beneficiile acestui regim alimentar, ea a făcut din postul negru intermitent o parte importantă a rutinei sale zilnice, transformându-și complet stilul de viață.
Cuprins
Cuprins
Cum ţine Cristela Georgescu postul negru intermitent
Cristela Georgescu, soţia lui Călin Georgescu, după ce a fost vicepreședintă într-o bancă internațională, a făcut o schimbare radicală de carieră, devenind acum expert în sănătate naturală. Aceasta a postat pe contul ei de socializare ce impact a avut asupra corpului și minții sale, postul intermitent, dar și despre cum a reușit să își refacă viața, atât fizic, cât și emoțional.
De peste șase ani, ea a inclus în rutina zilnică între 12 și 14 ore de post negru. Ce înseamnă aceasta? Practic, soţia lui Călin Georgescu își petrece o mare parte din zi fără să mănânce sau să bea altceva decât apă sau ceaiuri de plante. În timpul postului, nu consumă calorii și respectă o perioadă de repaus total pentru corpul său.
„Simțiți oboseala fizică o dată pe zi, simțiți foamea măcar o dată pe zi, permiteți-le copiilor să simtă foamea măcar o dată pe zi”, a spus Cristela pe contul ei de socializare, care consideră că aceste practici nu doar că ajută la curățarea corpului, dar sunt benefice și pentru claritatea mentală.
„Am pierdut tot ce a însemnat „corp deșeu”
Unul dintre cele mai notabile efecte ale postului intermitent, pe care Cristela Georgescu le evidențiază, este schimbarea fizică pe care a experimentat-o. Înainte de a adopta acest stil de viață, Cristela mărturisește că se simțea incomodă în propria piele și că avea un „corp deșeu” pe care îl purta toată viața.
„Am pierdut cam tot ce a însemnat ‘corp deșeu, cel pe care l-am cărat toată copilăria, adolescența și tinerețea”, a mai spus Cristela.
Ea a înlocuit senzațiile neplăcute cu o nouă viziune asupra propriei corpului.
„Dar adevărat vă spun vouă că mai presus de asta am câștigat mintea de partea mea: niciodată parcă n-a fost mintea mea mai limpede și mai ascultătoare de inimă ca acum”, a adăugat aceasta, subliniind că postul intermitent a avut un impact semnificativ asupra stării sale mentale și emoționale.
Citeşte şi: Cristela Georgescu, dezbrăcată în zăpadă. Imaginea cu soția lui Călin Georgescu a devenit virală
Cristela Georgescu, despre beneficiile postului negru intermitent
Cristela Georgescu a dezvăluit că postul intermitent are multiple beneficii pentru organism, inclusiv pentru reglarea sistemului digestiv, detoxifiere și claritatea mentală. Metoda constă în alternarea între perioadele în care mâncarea este consumată și perioadele de post negru.
Soţia lui Călin Georgescu a explicat cum fiecare zi începe cu un ritual de ieșire din post, care include 300 ml de apă călduță cu lămâie, urmată de un fresh de portocale sau de măr cu ghimbir sau ceaiuri benefice pentru organism.
„Se întâmplă – cu adevărat excepții – să mănânc și mai târziu. Nicio problemă. Calculez 12-14 ore de post și gata”, a spus Cristela despre cum își structurează zilele, subliniind importanța ascultării corpului și respectarea unui ritm sănătos de alimentație.
Cristela Georgescu a susţinut şi că postul intermitent este esențial într-o societate în care copiii, dar și adulții, nu mai înțeleg cum este foamea și cum aceasta poate ajuta la refacerea sistemului digestiv.
„Copiii societății moderne nu au habar ce e foamea. Au un sistem digestiv epuizat și o imunitate scăzută, deoarece sunt permanent ÎNDOPAȚI de părinți, de bunici și de îngrijitori”, a afirmat Cristela Georgescu, potrivit rtv.ro.
Ea crede că le permitem copiilor să nu simtă foamea este o greșeală, deoarece „ronțăiala permanentă nu le permite să distingă între pofte care pot fi controlate și senzația sănătoasă de foame”.
Prin urmare, partenera de viaţă a lui Călin Georgescu a recomandat tuturor să le permită celor mici să experimenteze un interval de post, pentru refacerea sistemului lor digestiv și pentru învățarea recunoștinței.
Sursa foto: Instagram şi Facebook
Ultima modificare martie 31, 2025 12:27 pm