După Adelina Pestrițu, Adela Popescu este următoarea vedetă care și-a decorat deja casa de sărbători. Mâine, de Sfântul Andrei, actrița și soțul ei, Radu Vâlcan, îi vor aniversa pe băieții cei mici, Andrei și Adrian. Pentru a savura din plin magia sărbătorilor, cuplul a împodobit deja bradul de Crăciun, o bucurie atât pentru ei, cât mai ales pentru cei mici.
Cuprins
- 1 Cum și-au decorat Adela Popescu și Radu Vâlcan casa pentru sărbătorile de iarnă
- 2 Adela, Radu și copiii lor pleacă în Laponia în această iarnă
Cuprins
Cum și-au decorat Adela Popescu și Radu Vâlcan casa pentru sărbătorile de iarnă
Adela Popescu (38 de ani) și Radu Vâlcan (47 de ani) și-au decorat casa de Crăciun, piesa de rezistență fiind, ca în fiecare an de altfel, bradul natural. Fostei prezentatoare de la „Vorbește Lumea” îi place și mai mult să stea acasă, acum că totul în jurul ei a căpătat un aer festiv.
„De când am împodobit bradul îmi place și mai mult să stau acasă. Sigur, mă uit la știri șocată în loc să ascult colinde, dar ce bine că e ceva ce echilibrează îngrijorarea în aceste zile. Astăzi am gătit curcan la cuptor și piure și le-am citit copiilor «Soacra cu trei nurori». A trebuit să le explic ce înseamnă soacră și nurori. «Adică eu și nevestele voastre», le-am spus. Mâine vă explic despre cuscra și cumătru. «Mama, Moș Nicolae și Moș Crăciun au avut căști de bicicletă la fel, dacă sunt frați?» Mda, trebuie să o luăm mai ușor”, a povestit Adela pe Instagram, cu umorul caracteristic.
„Felicitări pentru naturalețe!”
Deși casa lor este amenajată într-un stil minimalist, când vine vorba de sărbătorile de iarnă, Adela și Radu se lasă purtați de val. Și-au decorat ferestrele cu o instalație cu luminițe albastre, pe mobilă au așezat brăduți, spiriduși și căsuțe îmbrăcate în zăpadă, în timp ce pe balustrada scării au așezat cu grijă o ghirlandă cu lumini albe calde. Cuplul a optat pentru decorațiuni în culorile roșu, verde și alb.
„Superb decorat bradul și casă”, a comentat cineva în dreptul postării.
„Felicitări pentru naturalețe!”, a fost un alt comentariu.
„Chiar e de poveste! Îmbrățișări!”, a mai scris cineva.
Citește și: Radu Vâlcan a dezvăluit secretul căsniciei fericite cu Adela Popescu: „Este un vis”
Adela, Radu și copiii lor pleacă în Laponia în această iarnă
Adela Popescu și Radu Vâlcan formează un cuplu din anul 2010 și sunt căsătorit din 2015. Împreună au trei copii, trei băieți, pe Alexandru, Andrei și Adrian. Anul acesta de sărbători, familia va pleca în vacanță în Laponia, așa cum a făcut și anul trecut. Decizia au luat-o în luna octombrie.
Mihai Petre, soția lui, Elwira, și fetele lor, Catinca și Ariana, dar și Andreea Bălan, iubitul ei, Victor Cornea, și fiicele ei, Ella și Clara, pleacă în aceeași destinație de poveste la finalul acestui an.
Foto: Instagram
Ultima modificare noiembrie 29, 2024 6:32 pm