Cum arătau Elwira și Mihai Petre la începutul relației. Imagini de colecție cu cei doi dansatori

.

Elwira și Mihai Petre formează unul dintre cele mai longevive și apreciate cupluri din showbizul românesc, precum și unul dintre cele mai retrase, atunci când vine vorba de familia lor. Cei doi s-au cunoscut în anul 2001, iar șapte ani mai târziu s-au căsătorit. Anul acesta se împlinesc 16 ani de când dansatorii și-au promis să-și petreacă restul vieții împreună, la bine și la greu.

Cum a început povestea de dragoste dintre Elwira și Mihai Petre

Drumurile Elwirei și al lui Mihai Petre s-au intersectat în anul 2001, când ambii erau în căutarea unui partener de dans. Nu a fost dragoste la prima vedere, iubirea apărând pe parcurs, când s-au descoperit unul pe celălalt.

„Amândoi suntem sportivi de performanţă. Prin 2001, îmi căutăm o parteneră de dans, nu reuşeam să găsesc pe cineva cu care să fac echipă şi, prin urmare, nu puteam participa la competiţii. Au fost momen­te în care am vrut să renunţ la dans. Însă a apă­rut… Elwira. Şi ea îşi căuta un partener, aşa că am aranjat o întâlnire, la Chişinău – antrenorul ei preda în Republica Moldova. Am mers până aco­lo cu maşina, împreună cu tata. Trei zile am stat în sală, am dansat, am văzut la ce stiluri suntem mai buni şi am decis să ne antrenăm împreună. Pe atunci, comunicam în limba engleză”, povestea Mihai Petre în anul 2010.

Elwira a renunțat la viața ei în Polonia pentru a putea fi cu dansatorul român. Deși s-au mutat rapid împreună, în România, cererea în căsătorie a venit în anul 2006. Doi ani mai târziu s-au căsătorit.

Citește și: Cum se menține Elwira Petre în formă. Soția lui Mihai Petre vrea să slăbească și a dezvăluit ce face în fiecare zi

Citește și: Elwira Petre, trucuri de beauty pentru femeile de peste 40 de ani: „Tenul meu s-a schimbat dramatic”

„Nu pot să spun data exactă când ne-am îndrăgostit. Totul s-a petrecut în timp, după ce am început să ne cunoaştem mai bine, să ne descoperim. Cred că amândoi am făcut primul pas, în acelaşi timp. A renunţat la viaţa ei din Polonia pentru a fi cu mine. Ne-am mutat imediat împreună, dar am cerut-o în căsătorie prin 2006. După doi ani, am făcut şi nuntă. Nu mai ştiu în ce limbă am formulat întrebarea, important era că ştiam cum sună DA şi în română, şi în poloneză, şi în engleză”, a dezvăluit dansatorul, care a precizat că la început conversa cu soția lui în limba engleză.

Elwira Petre, imagini de colecție cu ea și soțul ei, la începutul relației

La finalul lunii martie a fost ziua de naștere a lui Mihai Petre, iar Elwira l-a sărbătorit într-un mod cu totul aparte. Aceasta a publicat în mediul online câteva imagini cu ea și soțul ei, de la începutul relației lor.

„Mă uit pe poze vechi și nu-mi vine se cred cum galopează timpul. Și noi tot împreună”, a scris Elwira Petre pe pagina sa de Instagram.

În fotografiile vechi apar Mihai și Elwira împreună, îmbrățișându-se sau hrănind lebedele într-un parc, fercirea putând fi citită pe chipurile lor.

Citește și: Ce surpriză „extraordinară” a avut Elwira Petre după ce a ținut post negru trei zile. „Ceva ce nu am simțit niciodată!”

Citește și: Unde s-au mutat Elena Viscu și fiica Alessia, după despărțirea de CRBL. Când ar fi început problemele dintre artist și soția sa

Cei doi dansatori au împreună și două fetițe, Catinca și Ariana, care au moștenit trăsăturile fine ale mamei lor, precum și ochii ei albaștri.

Reacțiile internauților la postarea Elwirei Petre nu au întârziat să apară, aceștia felicitându-i pentru familia lor.

„Un cuplu deosebit și exemplar! Și cu două fetițe superbe!”, „Ce frumoși sunteți”, „Frumoși ca-n tinerețe”, „Sunteți minunați împreună! Să îmbătrâniți frumos și înțelept”, sunt câteva din mesajele primite de simpaticul cuplu.

Vezi în Galeria FOTO de mai sus cum arătau Elwira și Mihai Petre la începutul relației lor

Sursă foto: Instagram, Facebook

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton