Cum arată și cu ce se ocupă Corina Ilie, prima soție a lui Robert Turcescu: „Mă bucur de viață”. Au divorțat acum mai bine de două decenii și împreună au o fiică

.

Robert Turcescu și Corina Ilie au fost căsătoriți timp de mai mulți ani și împreună au o fiică Ioana „Yoyo” Taisia, care realizează podcastul „Dragă Jurnal” pe YouTube. În primul episod din sezonul al doilea al podcastului, Yoyo, așa cum este cunoscută în mediul online, a avut-o invitată pe mama ei. În cadrul episodului, Corina Ilie a dezvăluit cu ce se ocupă, dar și ce fel de mamă este.

Cum arată și cu ce se ocupă Corina Ilie, prima soție a lui Robert Turcescu

Înainte să formeze un cuplu cu actrița Oana Sârbu (56 de ani), iar, mai apoi, să întemeieze o familie alături de creatoarea de modă Oana Nuțu (35 de ani), Robert Turcescu (49 de ani) a fost căsătorit cu Corina Ilie (55 de ani). Până acum o prezență foarte discretă în spațiul public, Corina a acceptat invitația fiicei sale de a se prezenta în mediul online.

Din podcastul „Dragă Jurnal” aflăm despre Corina Ilie că a urmat Facultatea de Fizică de la Măgurele, dar că nu a profesat niciodată în domeniu. După licență, Corina a urmat un master în domeniul afacerilor și a profesat în marketing, publicitate și organizare de evenimente. Mai târziu, Corina și-a făcut propria agenție de publicitate, la care a renunțat acum șapte ani, când s-a certificat în yoga.

„De atunci numai asta fac. Predau yoga și mă bucur de viață și de tine și de ceea ce realizezi”, a spus Corina Ilie, pentru sursa citată.

Citește și: Așchia nu sare departe de trunchi! Ce fiice frumoase și talentate au vedetele din România! Galerie foto

A început cu modellingul

După ce Corina Ilie a omis să spună acest lucru, Ioana Turcescu a amintit faptul că mama ei a fost și model.

„Am participat la Miss România, iar, ulterior, am reprezentat România la Miss Europa, care s-a ținut în Dakar, Senegal, una dintre cele mai frumoase experiențe ale mele. Îți dai seama. Prima mea ieșire din țară, primul meu zbor cu avionul. La 20 de ani”, a mai povestit Corina Ilie.

Citește și: Robert Turcescu, despre relația cu Oana Sîrbu: „E un capitol închis”

Ce fel de mamă este Corina Ilie

Corina Ilie a devenit mamă la 30 de ani, lucru pe care și l-a dorit enorm. Sarcina cu Ioana s-a întâmplat exact la timpul potrivit, pentru că, ulterior, Corina a intrat la menopauză precoce și nu a mai putut concepe. Trei ani mai târziu, Corina și Robert Turcescu s-au despărțit. Divorțul s-a încheiat la sfârșitul anului 2003, începutul anului 2004.

„În perioada copilăriei și adolescenței tale, am fost în căutarea de mine însămi, care a început clar cu divorțul. Citeam multe cărți. Era o dezvoltare personală a mea care avea o rezonanță și asupra ta”, a mai explicat Corina.

În cadrul aceleiași discuții Ioana „Yoyo” Turcescu a dezvăluit că a apreciat foarte mult la mama ei modul în care a gestionat relația dintre ele de-a lungul anilor. Corina și fiica ei au comunicat dintotdeauna foarte mult, lucru care le-a apropiat foarte tare.

Foto: Captură YouTube

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton