Vă mai amintiți de Sylvia Sîrbu, fostă membru a trupei A.S.I.A (2002 – 2006) și prima soție a cântărețului Andrei Ștefănescu? În vârstă de 40 de ani, artista anunța acum ceva vreme că se retrage din viața publică pentru a se ocupa de unele probleme de sănătate.
Recent, artista a făcut o postare în mediul online în care a anunțat care este starea ei actuală. Deși nu a dezvăluit până acum natura problemelor sale de sănătate, Sylvia Sîrbu spune că se simte mai bine și că este într-o nouă etapă a vieții ei.
„Focusul meu a fost subiectul skin care”
„Vă salut cu mult drag și dor din perioada mea de recuperare fizică și emoțională, după doi ani pe care i-am simțit ca pe un travaliu existențial, în care au avut loc transformări adânci. Nu degeaba spune horoscopul că pentru Capricorni anul 2024 reprezintă o noua etapă de viață, după o perioada de 15 ani de teste, lecții și încercări. Fix asta simt și eu, până în adâncul ființei – sunt tot eu și totuși diferită, cu sete de nou, de transformare, de șlefuire a ceea ce a lovit viața până a dat o noua formă și conținut.
Simt că după o perioadă incredibil de lungă în care am explorat cele mai adânci și întunecate părți ale mele, este timpul pentru lumină. Simt că fiecare pas pe care-l fac, mă duce mai departe de un trecut pe care am încetat să-l mai analizez sau să-l privesc din pespective noi. A rămas doar pace și zâmbete, iar trecutul este acolo unde-i este locul, în trecut…” – a transmis artist ape pagina sa de Instagram.
„Fiecare zi reprezintă un mic progres”
Sylvia spune că s-a concentrat exclusiv pe vindecare și și-a găsit un nou hobby, axat pe domeniul găsirii celor mai bune moduri de îngrijire a pielii, care o ajută să se relaxeze, dar și să aibă un tonus psihic bun.
”Am pornit anul extrem de slow, cu 100% focus pe vindecare, pe grija față de mine și pe reconectarea cu corpul meu. Încă mai am multe de recuperat, dar fiecare zi reprezintă un mic progres. Mental, mi-a trebuit ceva care să mă deconecteze și care să mă relaxeze (mereu, după perioadele super dificile, simt nevoia să mă premiez cu ceva), așa că focusul meu a fost subiectul skin care. La 40 de ani împliniți în decembrie, era cazul să adopt și un astfel de hobby.
Vezi în GALERIA FOTO cele mai recente imagini cu Sylvia.
Simt că am făcut o școală intensiva despre ingrediente, combinații, testări (am făcut foarte mult research despre produse și ingrediente pentru a desoperi ce mi se potrivește cel mai bine) și sunt tare curioasă care vor fi efectele pe temen lung ale noii mele pasiuni” – a continuat Sylvia.
Citeşte şi: Sylvia, de la roşu ca focul la blond auriu. Cum rezistă părul ei
Citeşte şi: Sylvia, mai sexy ca niciodată. Ce spune despre căsătorie
Cântăreața spune că a învățat o lecție importantă în ultimii ani prin prisma problemelor prin care a trecut, iar acum este ”mai înțeleaptă și mai motivată” să-și atingă țelurile.
„Concluzie: viața m-a învățat să nu-mi mai fac multe planuri și că uneori doar să spun: Doamne, facă-se voia ta! În noul an, îmi doresc doar să fiu sănătoasă și viață să fie blândă cu mine! Nu știu dacă ultimii ani m-au făcut mai puternică, dar cu siguranță sunt mai înțeleaptă și mai motivată să ajung acolo unde doresc. Mi-e dor de toată lumea, oameni dragi și minunați!”, a încheiat artista.
Foto – Instgaram
Ultima modificare februarie 14, 2024 4:24 pm