Andreea Bănică și familia ei s-au mutat într-o casă nouă și finalizarea amenajării ei se apropie cu pași repezi. Artista a lăsat în urmă căminul situat în zona Nerva Traian, din București, unde a locuit cu soțul, Lucian Mitrea, timp de 15 ani și în care și-au întemeiat familia.
Cuprins
Cuprins
Cum arată noua vilă cu grădină a Andreei Bănică
Andreea Bănică a postat în mediul online mai multe imagini și clipuri din casa cea nouă, iar totul arată superb.
Casa este cu etaj, are o curte „imensă”, cum o descrie artista, camere spațioase, luminoase și a fost amenajată în stil modern, după bunul plac al familiei. Mobilierul a fost făcut pe comandă, iar artista a apelat la producătorii românești pentru a-și achiziționa toate cele necesare amenajării casei.
„Masa din lemn masiv cu scaunele din living, toate sunt făcute pe comandă, pe gustul și nevoile noastre. Am optat să lucrez cu producătorii romani pe care îi susțin mult, apreciez calitatea materialelor și finisajele lor de multe ori peste producatoriii externi.
Sper că de acum înainte să pot găsi produse românești care să împlinească nevoie noastre și să terminam în sfârșit țoață casa. Mai avem de căutat tablouri , masa de cafea din livingul mare, veioze, oglinzi, decorațiuni care să întregească designul” – a explicat Andreea Bănică, în dreptul unui clip în care prezintă sufrageria.
Curtea a fost și ea amenajată de curând și este plină de plante decorative de tot felul, are multe zone cu gazon, dar și locuri pavate cu pietriș. Andreea Bănică a explicat pe pagina ei de Instagram că amenajarea grădinii „a fost o muncă… nu grea, ne-a rupt!”
Vezi în GALERIA FOTO cum arată vila și grădina Andreei Bănică.
Andreea Bănică s-a despărțit cu greu de vechea locuință
Cântăreața a fost melancolică la plecarea din vechea casă, în care s-a mutat în 2008, după ce s-a căsătorit cu Lucian Mitrea.
„Clar îmi va fi dor de casa noastră! Aici ne-am mutat în anul în care ne-am căsătorit în 2008! Apoi am născut-o pe Sofia și la 7 ani jumăte diferență l-am născut pe Noah. Copiii mei au pășit pragul pentru prima oară în această casă pe care am cumpărat-o când nu aveam toți banii strânși să o plătim.
Am făcut un credit pentru jumătate de sumă pe care l-am achitat ulterior pentru că nu dormeam liniștită pe pernă știind că avem o datorie”, a scris Andreea Bănică pe Instagram, la vremea respectivă.
Andreea Bănică: „Nu am avut designer pe care să îl plătim cu mii de euro cum se poartă mai nou!”
Tot atunci, artista spunea că și casa aceea a fost amenajată tot de ei, fără ajutorul experților în design interior.
Citeşte şi: Cum arată casa în care a locuit Andreea Bănică și familia ei: „Ne leagă atâtea amintiri frumoase”
„Ne leagă atâtea amintiri frumoase de prima noastră casă încât mai mult ca sigur că atunci când ne vom întoarce din oraș vom greși poarta așa cum am făcut-o de atâtea ori când ne întorceam la apartamentul de pe Nerva Traian înainte să locuim aici.
Am pus atâta pasiune, iubire în fiecare colțișor și nu am avut designer pe care să îl plătim cu mii de € cum se poartă mai nou, ci am personalizat-o pentru a ne simți noi bine”, a mărturisit Andreea Bănică.
Artista a mai precizat că, probabil, va fi curioasă să revină pe strada unde se află vechea locuință, pentru a vedea ce s-a mai schimbat în curte.
„Probabil îmi voi băga nasul în ea și pe viitor, să îmi văd florile dragi. Ce este bine, faptul că ne vom întoarce în același loc, pe partea dreapta însă, la un număr fără soț care are o însemnătate mare (nimic nu este întâmplător) ziua de naștere a Sofiei!
Cifră norocoasă care sper să ne aducă liniște, bunăstare, iubire, armonie și o viață lungă lipsită de griji. Se spune să nu îți pară rău după lucruri, însă toate lucrurile din viața mea au avut o însemnătate aparte”, a mai spus Andreea Bănică, acum câteva luni.
Ultima modificare aprilie 15, 2024 4:09 pm