Adelina Pestrițu a împodobit bradul de Crăciun cât de simplu se putea. Fosta prezentatoare TV și soțul ei au optat pentru un brad natural, decorat cu un singur tip de globulețe, instalație cu lumină albă caldă și fără vârf.
Adelina Pestrițu a împărtășit un moment intim cu soțul ei, Virgil Șteblea, și fiica lor, Zenaida Maria, pe canapea, lângă bradul deja împodobit. Videoclipul are deja peste 30.000 de aprecieri, în mai puțin de 24 de ore de la postare. „Bucurie de Crăciun”, a scris Adelina Pestrițu în descrierea postării.
Adelina Pestrițu, brad de Crăciun minimalist. „Frumos și simplu, perfect pentru sărbători”
Urmăritorii Adelinei Pestrițu au avut doar cuvinte de admirație despre familia ei și despre modul „normal și festiv” în care a împodobit bradul de Crăciun. Creatoarea de conținut online a decorat bradul natural cu globulețe roșii de aceeași dimensiune, o instalație cu lumină albă caldă și fără vârf. Lângă brad, Adelina a așezat și o figurină Moș Crăciun.
Postarea Adelinei Pestrițu are peste 200 de comentarii până acum, toate pozitive. „În sfârșit un brad de Crăciun normal și festiv și frumos pe rețelele sociale românești”; „Ce brad frumos și simplu, perfect pentru sărbători”; „Nu sunt cuvinte pentru a descrie acest moment!!”; „Îmi place mult combinația dintre verdele bradului și globurile roșii”; „O familie ca-n povești”, acestea au fost doar câteva dintre mesaje.
Adelina Pestrițu și Virgil Șteblea își mai doresc un copil
Adelina Pestrițu și Virgil Șteblea formează un cuplu din 2016, iar vara aceasta au aniversat 4 ani de căsnicie. Perechea s-a căsătorit civil pe 3 iulie 2019, iar religios pe data de 20 a aceleiași luni. În vara anului 2018 s-a născut fiica lor, Zenaida Maria, acum în vârstă de 5 ani.
„Noi ne gândim, într-adevăr, la al doilea copil. Dacă Dumnezeu ne va da și un al doilea copil, noi de-abia îl așteptăm!”, declara Adelina Pestrițu în mai 2023, pentru Click!.
„Zeny a crescut foarte repede, iar noi ne gândim la cel de-al doilea bebe. Nu vrem să o lăsăm să crească singură. Relația cu părinții este una specială, da. Dar eu știu cum este să ai frate, Virgil știe cum e să ai soră, așa că nu ne-am propus să o lăsăm singură”, mai spunea în octombrie 2020, în emisiunea „La Măruță”.