Vestea Cristinei Cioran că este din nou însărcinată cu Alex Dobrescu a luat toată lumea prin surprindere. Cei doi au relație controversată, au trecut prin mai multe scandaluri până acum, iar pe numele lui a fost emis un ordin de protecție.
Cuprins
Cuprins
Cristina Cioran va deveni mamă, din nou, la 48 de ani
Cristina Cioran a anunțat că va deveni din nou mamă miercuri, 11 decembrie 2024, în emisiunea lui Cătălin Măruță. În vârstă de 47 de ani, actrița mai are o fată cu Dobrescu, Ema (3 ani). Și și-a ținut sarcina ascunsă timp de șapte luni. Actrița i-a povestit lui Cătălin Măruță că inițial a crezut că simptomele primului trimestru de sarcină sunt ale menopauzei.
„Când s-a întâmplat să rămân însărcinată nici nu am știut, am crezut că intru la menopauză. Aveam și oameni în jurul meu care îmi confirmau, până când au început să mă deranjeze niște chestii, pe lângă starea nervoasă, mirosurile, la un moment dat și greața. Nu se justifica nimic. Mi-am făcut un test și nu mi-a venit să cred. M-am bucurat foarte tare.
Nu aș fi putut să renunț la sarcină, chiar dacă situația era cum era. Sunt atâtea femei care se chinuie o viață întreagă să facă un copil. Eu mi l-am dorit, eu am aruncat asta în univers” – a spus ea în emisiunea de la Pro TV.
Cum a primit Alex Dobrescu vestea că va deveni tată din nou
Tot la același post, dar într-o altă emisiune, Cristina Cioran a dezvăluit și care a fost reacția lui Alex Dobrescu atunci când a aflat de sarcină. Actrița spune că își dorește ca Alex să facă parte din viața copiilor ei, dar momentan acest lucru este condiționat de ordinul de restricție.
Citeşte şi: Cristina Cioran are un nou iubit: „Sunt liniștită acum”. Cum se înțelege cu Alex Dobrescu
„Vestea unui nou bebeluș a fost o epifanie pentru el. Eu sper să își schimbe viața! Da, ordinul de restricție nu îl lasă să vină la mine, noi ne vedem, nu comunicăm decât prin terți! Nu avem voie!
Când se ridică ordinul de restricție, sper să putem să comunicăm. El mă ajută și acum. Dar ordinul de restricție se termină când se naște copilul! Vreau ca Alex să fie în viața copiilor mei, nu a mea neapărat, m-am pus pe pauză.
El a spus că sunt însărcinată, a aflat toată țara, eu am zis atunci că nu, pentru binele copilului, e o sarcină cu probleme. Nu puteam renunța la copilul ăsta, sunt atâtea femei care își doresc! Când am cerut ordinul de restricție, eram deja însărcinată. Normal că îmi doresc să fim o familie” – a declarat Cristina Cioran.
Cristina Cioran va avea un băiețel
Actrița a anunțat că de data aceasta va aduce pe lume un băiat. Cristina Cioran a ales deja numele pentru frățiorul Emei și l-a anunțat public cu mândrie.
„Am considerat că nu am niciun drept să stric această perioadă așa frumoasă cu astfel de știri. Voi naște la 48, bunica cu bebeluș. Ce vină are acest copil că are doi părinți idioți? A fost o sarcină grea. Ema va avea un frățior pe care îl va chema Ioan” – a explicat Cioran în emisiunea „Vorbește lumea”.
Foto – Instagram / Facebook
Ultima modificare decembrie 12, 2024 1:45 pm