Cum a descoperit Iuliana Tudor că are o boală autoimună. Simptomul care a trimis-o la doctor. „A fost o lecție pentru mine!”

.

Iuliana Tudor (47 de ani) a vorbit în podcastul „Avangardă”, moderat de Ionuț Vulpescu, despre una dintre perioadele delicate și foarte dificile din trecutul ei. Prezentatoarea de la TVR a fost diagnosticată în urmă cu 20 de ani cu o afecțiune gravă de care nu a scăpat nici astăzi.

Cum a descoperit Iuliana Tudor că are o boală autoimună

Iuliana Tudor a vorbit, printre altele, în podcastul lui Vulpescu, despre problemele de sănătate pe care le are de două decenii. Vedeta de televiziune spune că în 2004 a fost diagnosticată cu o boală autoimună. Acela a fost momentul în care viața ei s-a schimbat radical.

„Da (n.r. – are o boală autoimună). Pe care o am și astăzi. Adică, medical vorbind, în acest moment, când noi vorbim, eu sunt exact în stadiul în care eram înainte de 2004. Strict medical. Dar vedeți ce a făcut experiența în sine la nivel sufletesc și spiritual și de înțelegere? S-au schimbat niște lucruri. Și probabil că trebuia să trec prin experiența aceea ca să înțeleg. Se putea să nu înțeleg. Să treacă și eu să-mi văd în continuare de zona mea fină de înțelegere” – a precizat Iuliana Tudor.

Prezentataorea de la TVR a vorbit și despre factorii declanșatori al acestei afecțiuni, explicând că a exagerat cu munca.

Citeşte şi: Iuliana Tudor, marcată de suferința care i-a furat tinerețea mamei sale. „A căzut și nu s-a mai putut ridica!”

Citeşte şi: Iuliana Tudor, marcată de suferința care i-a furat tinerețea mamei sale. „A căzut și nu s-a mai putut ridica!”

Citeşte şi: „Fericirea nu costă nimic”. Iuliana Tudor dezvăluie adevărul despre relația cu soțul ei și activitatea din TVR / Exclusiv

Citeşte şi: Iuliana Tudor, dezvăluiri dureroase despre moartea mamei sale: „După ce m-a auzit, inima ei s-a oprit” / Video

„În privința televiziunii am exagerat. Enorm. Este o meserie care cere tot. A trebuit să mă opresc din tot, nu mai puteam să fac absolut nimic. Am stat la pat niște luni de zile, cu un tratament foarte dur. Am trecut prin foarte multe sări atuni, dar nu m-am revoltat” – a adăugat Iuliana Tudor.

Primul semn care au trimis-o la doctor a fost o stare bruscă și generală de rău, burnout-ul – sindrom rezultat în urma stresului cronic de la locul de muncă.

”Aceea a fost o lecție pentru mine. Am înțeles că oricât de puternică este o pasiune pentru tine, trebuie să fii și tu în ecuația aceea, ca și grijă. Eu nu am avut grijă de mine și atunci lucrurile s-au întâmplat. Am ajuns la medic pentru că nu mă simțeam bine, am făcut analize și nu au ieșit deloc bune. A ieșit un diagnostic de boală autoimună, iar de atunci am schimbat totul”, a spus Iuliana Tudor la Antena Stars, acum câțiva ani.

Iuliana Tudor și-a pierdut mama în 2023

Cea care i-a dat viață Iulianei Tudor s-a stins pe 8 noiembrie 2023, la vârsta de 69 de ani, în urma uni stop cardiac. Cu o săptămână îniante de a muri, mama Iulianei a fost alături de ea la lansarea cărții sale, „Fericirea nu costă nimic”.

„A fost o zi frumoasă, chiar a început frumos pentru că veneam cu foarte multă energie față de proiectul ”Fericirea nu costă nimic”. Era ziua ta (n.r. Mihai Morar) și am zis că vin cu un tort ca să împărțim aici cu echipa. Mai erau două minute până să ne așezăm la această masă și am primit un telefon. Era medicul mamei mele prin care mi se spunea că a intrat în stop cardiac, că este în viață, și că se face totul ca mama să fie readusă în echilibru.

A trebuit să plec, am amânat atunci întâlnirea noastră, am făcut aproximativ 15 minute până la spital. Am ajuns și era în viață, inima îi bătea pe aparate pentru că era în stare de inconștiență deja. Dar, după ce m-a auzit, inima ei s-a oprit. Și probabil, așa gândesc eu, m-a așteptat” – a dezvăluit Iuliana Tudor în podcastul lui Mihai Morar.

Foto – Facebook

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton