Cu cine ar participa Adrian Nartea la Asia Express 2024. Surpriză mare la Antena 1 / Exclusiv

.

Pregătirile pentru noul sezon Asia Express sunt pe ultima sută de metri! Vedetele au semnat contractele cu Antena 1, iar plecarea pentru filmările noului sezon ar urma să aibă loc pe 28 februarie. Unica.ro a aflat că printre vedetele cooptate în proiect s-ar afla și actorul Adrian Nartea.

Asia Express 2024 ar urma să se filmeze în Thailanda, Malaezia și Filipine. Potrivit surselor UNICA.ro, Adrian Nartea ar putea fi unul dintre concurenții noului sezon. Alături de Adrian Nartea și de coechipierul lui, în Asia vor mai pleca alte opt echipe. Două dintre acestea ar fi formate din Anca Țurcașiu și fiul ei, Radu Alexandru Cristian, și Damian Drăghici și iubita lui, Cristina Stroe.

Adrian Nartea și Valentin Butnaru, una dintre echipele noului sezon Asia Express 2024?

Adrian Nartea ar urma să participe la Asia Express 2024 alături de jurnalistul Valentin Butnaru, potrivit surselor UNICA.ro.

Astfel, actorul își va lăsa în țară familia, soția și cele două fiice, în timp ce prezentatorul Observatorului matinal de la Antena 1 va petrece, la rândul său, două luni departe de iubita lui, actrița Ana Bodea.

Citește și: Adrian Nartea, întrebat de fata cea mare de ce se săruta cu actrițele din serialul „Vlad”. Reacția actorului și a soției / Exclusiv

Adrian Nartea și soția lui aniversează 14 ani de relație

Luna aceasta, Adrian Nartea și soția lui, Alina Nartea, vor aniversa 14 ani de relație. Cuplul are două fetițe, Mara, în vârstă de 8 ani, și Petra, în vârstă de aproape 3.

„Eu vreau să fiu cel mai bun exemplu de bărbat ca atunci când o să fie momentul să fiu sigur că o să aleagă ceva ok. E o responsabilitate. Vreau să fiu cea mai bună variantă a mea, să vadă în mine un exemplu pe care să-l aibă mai încolo. Cred că sinceritatea este cel mai important lucru”, declara Adrian Nartea anul trecut, în exclusivitate la Fresh by Unica.

Citește și: Ana Bodea din serialul „Lia – soția soțului meu”, vacanță în Croația alături de iubitul ei celebru: „Simt că visez, viața mea e minunată”/ Video exclusiv

Valentin Butnaru și Ana Bodea, un cuplu discret

Valentin Butnaru și Ana Bodea sunt colegi de trust. El prezintă știrile Observator 12, ea este protagonista serialului „Lia, soția soțului meu”. Între cei doi este o diferență de vârstă de 15 ani. Jurnalistul are 38 de ani, iar iubita lui 23.

„Viața mea personală este atât de frumoasă încât nu-mi vine să împărtășesc. Mă simt foarte bine atât profesional, cât și personal. Sunt în punctul acela în care simt că visez și că viața mea e minunată”, a spus Ana Bodea despre relația cu Valentin Butnaru, pentru UNICA.ro.

Citește și: Exclusiv. Cât de mult s-a schimbat viața Anei Bodea, actrița principală din Lia, de când a devenit vedeta Antena 1: „Îmi e foarte greu”

Mona Segall, la cârma Asia Express 2024. Unde se filmează emisiunea

Mona Segall se află la cârma Asia Express de la lansarea primul sezon al producției. Mona Segall este una dintre cele mai de succes producătoare TV din România, având în palmares numeroase emisiuni de succes, precum „Chefi la Cuțite” și primele sezoane ale competiției „MasterChef”.

La finalul lunii acesteia, nouă echipe vor începe aventura Asia Express departe de țara natală și de toți cei dragi. Similar sezoanelor precedente, echipele vor supraviețui cu un dolar pe zi, vor face autostopul și vor depinde de bunăvoința localnicilor pentru a găsi un loc de dormit, în fiecare seară.

Mai mult decât atât, concurenții Asia Express 2024 vor fi supuși unor probe dificile, care le vor testa abilitățile fizice, intelectuale și de lucru în echipă.

Până acum, în presă au apărut informații conform cărora Anca Țurcașiu și fiul ei, Radu Alexandru Cristian, dar și Damian Drăghici și iubita lui, Cristina Stroe, se află printre vedetele participante la Asia Express.

Noul sezon Asia Express 2024 ar urma să se filmeze în Thailanda, Malaezia și Filipine

Foto: Instagram

Ultima modificare februarie 28, 2024 5:56 pm

PE ACELAȘI SUBIECT
    
Vedete din Romania Vedete internationale