Vero Căliman începe un nou capitol profesional la un an după ce și-a luat adio de la Gașca Zurli și de la personajul „Fetița Zurli”. Cu o experiență de peste 10 ani în activități creative de familie, actrița de 36 de ani a anunțat că va face parte dintr-un nou proiect dedicat copiilor.
Cuprins
Cu ce se ocupă Vero Căliman la un an după ce și-a dat demisia din Gașca Zurli
Vero Căliman (36 de ani) devine Ambasador și Director Creativ al festivalului pentru copii Big Little Festival. Potrivit unui comunicat de presă emis de organizatorii evenimentului, Vero Căliman își va folosi experiența pentru a îmbina arta teatrului cu proiectele dedicate dezvoltării creative a copiilor, dar și pentru a promova valori sociale și culturale.
Vero Căliman este implicată într-o varietate de proiecte culturale dedicate celor mici. Actrița regizează și scrie spectacole pentru copii, predă cursuri de dezvoltare personală prin teatru și este voluntar la primul centru social de psihoterapie. În plus, Vero promovează importanța reciclării aparatelor electrice și electronice, prin intermediul piesei de teatru „Ecotron”. În paralel, actrița urmează un master la UNATC în Teatru Comunitar și Terapeutic.
„Hai să facem împreună ceva memorabil!”
În calitate de Director Creativ al Big Little Festival, Vero se va asigura că toate visele celor mici sunt puse în practică cu multă dragoste și bucurie de cei mari, se mai arată în comunicatul organizatorilor.
„Știți momentul ăla când un copil își pune în cap o pălărie mult prea mare și spune cu toată convingerea: «Mă vezi? Sunt un explorator!»? Ei bine, cam așa mă simt eu acum. După ani de joacă serioasă și visuri construite din idei colorate, mă alătur oficial echipei Big Little Festival! Un festival unde copiii își imaginează, iar noi, cei mari, ne suflecăm mânecile și facem tot posibilul să transformăm visul lor în realitate.
Tema de anul ăsta? «Visat de cei mici, creat de cei mari.» Pe scurt, avem o misiune: Să construim o lume unde imaginația lor nu are limite și unde noi ne amintim cum e să fim copii. Abia aștept să ne jucăm, să descoperim, să râdem și să demonstrăm că magia există. Trebuie doar să te uiți prin ochii unui copil. Hai să facem împreună ceva memorabil!”, a declarat Vero Căliman, Director Creativ Big Little Festival.
Foto: Instagram/@verocaliman
Ultima modificare februarie 24, 2025 3:57 pm