Cristina Șișcanu și Mădălin Ionescu, incident la biserică, în timpul aniversării a 13 ani de căsătorie. „Am rămas singură în fața altarului!”

.

Cristina Șișcanu și Mădălin Ionescu au marcat 13 ani de căsnicie cu o slujbă la biserică, dar evenimentul nu a decurs fără unele mici incidente. Prezentatoarea a povestit în mediul online ce a pățit soțul ei în timpul ceremoniei religioase și cum a rămas singură în fața altarului.

Cristina Șișcanu și Mădălin Ionescu, „slujbă de mulțumire”, după 13 ani de mariaj

În weekend, Cristina Șișcanu și Mădălin Ionescu au participat împreună cu nașii și copiii la o slujbă special organizată pentru a celebra 13 ani de căsnicie.

„Aceasta este ținuta mea pentru evenimentul de astăzi, slujba de mulțumire pentru căsnicia noastră, facem 13 ani marți de când ne-am căsătorit și facem această slujbă de mulțumire alături de copii și de nași.(…) După aceea vom lua masa împreună, cu toții, la un restaurant și sunt așa emoționată și mulțumesc lui Dumnezeu pentru faptul că ne-a adus împreună pe mine și pe Mădălin și pentru că trăim în armonie, asta e important” – a explicat Cristina Șișcanu, într-o postare pe rețelele de socializare.

Lui Mădălin Ionescu i s-a spart ecranul telefonului în biserică

Toate bune și frumoase la biserică, până când lui Mădălin Ionescu i s-a spart ecranul telefonului, după ce l-a scăpat pe podea și a rămas și fără o lentilă de la ochelari.

„A început slujba, dar ‘mirele Mădălin avea treabă (i se spărsese ecranul telefonului)… Am rămas singură în fața altarului… doar cu nașa. Suna alarma de acasă și l-a contactat firma de securitate, părintele începuse slujba! I s-a spart și ecranul telefonului, i-a căzut și o lentilă de la ochelari!” – a mai precizat Cristina Șișcanu.

Mnădălin Ionescu a explicat că fiind foarte emoționat cu privire la slujba care începuse nu mai nimerea buzunarul să-și pună lentila și telefonul avariat.

„Nu reușeam să mă mobilizez să mă prezint în fața părintelelui. Și părintele a început fără să mă anunțe. (n.r. – despre lentila căzută și telefon) Le puneam într-un buzunar care nu exista. Era partea din interior a hainei unde nu era buzunar, doar căptușeală” – a spus Mădălin Ionescu, într-un clip postat pe Facebook.

Cum a început povestea de dragoste dintre Cristina Șișcanu și Mădălin Ionescu

Mădălin Ionescu și Cristina Șișcanu s-au cunsocut la Antena 1, când au făcut ambii parte din echipa emisiunii „Acces Direct”, Ionescu fiind moderator, iar ea reporter. La vremea respectivă, Mădălin Ionescu forma un cuplu cu fosta soție, Mihaela Coșerariu, iar Cristina Șișcanu cu afaceristul George Papari. În vara lui 2012, cei doi și-au încheiat colaborările cu Antena 1, din cauza relației.

„Pe mine m-au dat afară, dar nu am înțeles de ce, pentru că nu mi s-a spus. Și la scurt timp și pe Mădălin. Foarte multe persoane s-au mai despărțit tot din cadrul aceluiași trust și nu s-a întâmplat nimic. Și noi am luat-o de la capăt”, a declarat Cristina Șișcanu la începutul lui 2023, în emisiunea „EGO Life”.

Căsătoria civilă a celor doi a avut loc în aprilie 2011, în Republica Moldova. Iar cununia religioasă s-a petrecut câteva luni mai târziu, în iunie 2011, pe domeniul Știrbey. Fiica lor, Petra, a venit pe lume în aprilie 2017. Iar din prima căsnicie, prezentatorul de televiziune mai are doi copii, Ștefania și Filip.

Citeşte şi: Cum arată vila de lux în care locuiesc Mădălin Ionescu și Cristina Șișcanu. „Am investit ceva!” / Galerie Foto

Citeşte şi: Ce salariu vrea Cristina Șișcanu să-i plătească unei menajere. Cât oferă ca să aibă curat în vila din Otopeni

Citeşte şi: Cristina Șișcanu, incident la intrarea în Elveția. Mădălin Ionescu a vrut să anuleze concediul. „Așa de tare m-am enervat!”

Citeşte şi: „Să vă fie rușine! Nu sunteți oameni!” Cristina Șișcanu a răbufnit după ce Filip, fiul lui Mădălin Ionescu, a fost jignit în online

„Acum 13 ani și un pic am invitat-o pe Cristina la Viena. Eram de șase zile împreună. Fix. În orașul împărătesei Maria Theresa povestea noastră a devenit un iureș mediatic… Țin minte că ne-am deplasat la Schonbrunn (ca și astăzi), dar ne sunau telefoanele întruna și nu ne-am putut bucura de măreția locului… De aici a pornit totul.

Două luni am stat zilnic pe prima pagină a ziarelor, fapt fără precedent… O nebunie care nu a avut niciun fundament de tip tabloid. Era doar o poveste de iubire… adevărată, nefardată, sinceră și smerită, fără nimic reprobabil… Noi și Dumnezeu știm asta. Ne-a fost și ne este de ajuns. La mulți ani, baby!!! Te iubesc enorm!”, povestea Mădălin Ionescu, despre începuturile relației cu Cristina.

Foto – Facebook

Ultima modificare aprilie 22, 2024 12:41 pm

PE ACELAȘI SUBIECT
    
Vedete din Romania Vedete internationale