Codin Maticiuc, despre rolul de tată. „Încerc să nu fiu permisiv întru totul!” Ce lecție a învățat de la copiii săi / Exclusiv

.

Codin Maticiuc a fost prezent la cel mai așteptat eveniment al primăverii, Premiile Unica.ro 2024, unde a primit trofeul “Social responsibility award”, pentru activitatea caritabilă pe care o desfășoară de ani buni.

Codin Maticiuc va fi vocea celebrului motan Garfield

Înainte de a urca pe scenă pentru a-și ridica premiul, actorul și filantropul ne-a povestit despre proiectele sale, dar și despre viața de familie. Codin Maticiuc și soția sa, Ana Pandeli au împreună două fetițe – Smaranda (5 ani) și Ilinca (1 an și jumătate). Ana mai are un băiat, în vârstă de 13 ani, pe care Maticiuc îl crește ca pe propriul fiu.

La Premiile Unica.ro 2024, Codin Maticiuc ne-a spus despre proiectele în care este implicat în prezent.

„Sunt în continuare cu filme pe țeavă. Am câteva seriale pe care le pregătim chiar la Pro TV. Mai am un film care începe vara aceasta, la care sunt și producător, și actor. Lansăm Garfield, este un desen animnat făcut de Sony. Eu dublez vocea personajului Garfield în România și vocea tatălui lui Garfield este George Ivașcu, prietenul meu și partenerul din Calnul” – ne-a spus Maticiuc.

Citeşte şi: Codin Maticiuc și fiica sa, Smaranda, apar în primul film Gașca Zurli: „Ce? Numai Măruță să-și bage copiii în film?”

Citeşte şi: Mesajul pe care Codin Maticiuc i l-a trimis fostului soț al Anei Pandeli când s-a mutat cu ea. „Nu îl cunoșteam atunci” / Video

Citeşte şi: Tily Niculae are fiica la o școală privată și fiul la o grădiniță de stat. De ce a făcut această alegere: „Este un efort” / Exclusiv

Citeşte şi: Premiile Unica.ro 2024. Lista completă a câștigătorilor

Cum arată Paștele în casa lui Codin Maticiuc

Actorul a precizat apoi că va sărbători Paștele cu familia în mod tradițional. Cu toții se vor duce la biserică în noaptea Învierii, iar apoi vor merge acasă să ciocnească ouă roșii.

„Mergem la biserică. Întotdeauna, la Înviere, este o biserică la care tatăl meu a contribuit la construcție și mergem acolo. După care, acasă, ciocnit de ouă, clasic” – a completat Codin Maticiuc.

CONȚINUT VIDEO UNICA

La întrebarea „Cum e Codin Maticiuc ca tată?”, actorul a răspuns în felul următor:

„Dacă mă întrebați pe mine, eu zic că sunt senzațional. Dacă o întrebați pe nevastă-mea, sunt îngrozitor. Deci este foarte subiectiv acest unghi. Încerc să nu fiu permisiv întru totul, poate că de fapt sunt. Chiar nu știu!”

Care este cea mai importantă lecție pe care a învățat-o de la copiii lui?

Codin Maticiuc ne-a mai dezvăluit că a învățat de la copiii săi să se mulțumească mereu cu mai puțin.

„Au acea inocență. Pe măsură ce avansăm în viață, pe măsură ce citim mai mult, ce ne informăm, întrebările și răspunsurile pe care le aveam când eram mici, care erau de bază se dezvoltă și ajungem să ne complicăm foarte tare. Și de fapt, răspunsurile sunt acolo și eram deținătorii răspunsurilor când eram mici. Eu mă mai mai uit la ei, îmi dau seama că sunt fericiți cu ceva puțin și îmi dau seama că așa ar trebui să fiu și eu”, a adăugat actorul.

Codin Maticiuc a primit trofeul “Social responsibility award”

Codin Maticiuc a primit joi, 25 aprilie, trofeul “Social responsibility award”, în cadrul primei ediții a Premiilor Unica.ro, pentru campania Spitale Publice Din Bani Privați.

Codin a reușit să-și folosească notorietatea într-un scop caritabil și, prin exemplul propriu, a convins și alte personalități influente din România să i se alăture și să contribuie la campania umanitară Spitale Publice Din Bani Privati, o inițiativă ambițioasă cu beneficii reale și un proiect de suflet pentru el. În cadrul proiectului care a debutat în anul 2020 au fost renovate și utilate 25 de spitale, în 18 orașe din România. Investiția totală – 3.5 milioane de euro.

Foto: Vlad Chirea, Facebook

Foto – Facebook / Vlad Chirea

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton