Codin Maticiuc și-a sărbătorit aniversarea de 44 de ani în avans, în seara de joi, 3 octombrie, într-un salon auto din București. La eveniment au fost invitați unii dintre cei mai în vogă artiști, actori și entertaineri din România. Printre aceștia s-au numărat și trei dintre cele mai frumoase cupluri, Antonia și Alex Velea, Theo Rose și Anghel Damian și Speak și Ștefania.
Cuprins
Cuprins
Ploaie de vedete la aniversarea de 44 de ani a lui Codin Maticiuc
Codin Maticiuc va împlini 44 de ani pe 5 octombrie, dar s-a aniversat în avans, la un salon auto din Capitală, în prezența unora dintre cei mai cunoscuți și apreciați artiști de la noi. Perecerea nu a avut loc într-un salon auto întâmplător, ci deoarece tot aseară, Codin a prezentat câteva scene din filmul „Cursa”, în care a investit peste 3,5 milioane de euro.
La eveniment au fost prezenți, desigur, și actorii din distribuția filmului „Cursa”. Protagonistul, Denis Hanganu, a spus și câteva cuvinte despre proiect, pe scena evenimentului. „A fost o muncă titanică”, spune actorul într-un Instagram Story.
La petrecere au cântat Alex Velea, Antonia, Cristina Ștefania și Bogdan de la Ploiești, potrivit Spynews.ro.
Cele mai frumoase cupluri de la eveniment
Au mai fost prezenți și Theo Rose și Anghel Damian, unul dintre cele mai discrete cupluri din showbiz-ul românesc.
Un alt cuplu simpatic au fost Speak și Ștefania. Într-un Instagram Story, Ștefania este surprinsă dându-și jucăuș logodnicul la o parte de la consola de DJ.
La rândul lor, Antonia și Alex Velea au fost protagoniștii unui moment înduioșător. Solistul se afla pe scenă, cântând piesa „Minim doi”, când și-a sărutat logodnica aflată în primul rând.
De la petrecere nu au lipsit nici Alexandra Stan, Karmen Minune, Anca Dinicu și Dorian Popa.
Mașinile din filmul „Cursa”, expuse la petrecerea lui Codin Maticiuc
În salonul auto închiriat pentru petrecere au fost aduse și toate mașinile care apar în filmul „Cursa”, inclusiv bolidul de lux care a avut de suferit în urma accidentului de la finalul lunii august. Mașina era folosită pentru filmarea unei scene spectaculoase, dar a intrat violent în bordura care separă șoseaua de linia de tramvai.
Anul trecut, la ziua lui de naștere, Codin Maticiuc l-a avut invitat pe premierul Marcel Ciolacu. Politicianul a fost zâmbitor la eveniment, unde a purtat un tricou cu mesajul: „Make Buzău great again” / „Să facem Buzăul grozav din nou”.
Foto: Instagram
Ultima modificare octombrie 4, 2024 11:25 am