Claudia Pătrășcanu, gest neașteptat față de mama lui Gabi Bădălău. Avocatul Adrian Cuculis, detalii din sala de judecată: „Am fost foarte supărat când am auzit”

.

Claudia Pătrășcanu a surprins-o pe fosta soacră, Rodica Bădălău, în sala de judecată. Mama lui Gabi Bădălău i-a făcut plângere penală fostei sale nurori după ce artista a acuzat-o că le dă medicamente „după ureche” copiilor ei, inclusiv antibiotice fără prescripție medicală. Avocatul cântăreței, Adrian Cuculis, a povestit ce s-a întâmplat la tribunal, dar și cum decurg lucrurile în acest caz.

Claudia Pătrășcanu, gest neașteptat față de mama lui Gabi Bădălău

Claudia Pătrășcanu (46 de ani) și fosta ei soacră, Rodica Bădălău, s-au întâlnit vineri, 17 ianuarie, la Judecătoria Constanța, într-un proces deschis de mama lui Gabi Bădălău (37 de ani) în aprilie 2024. Magistrații au amânat pronunțarea pentru 31 ianuarie. Artista regretă declarațiile pe care le-a făcut despre bunicii copiilor ei și își dorește să se împace cu ei, motiv pentru care și-a cerut iertare de la fosta soacră.

Relația dintre Claudia Pătrășcanu și foștii ei socri s-a deteriorat treptat după ce s-a despărțit de fiul lor, Gabi Bădălău, în vara anului 2019. Neînțelegerile au fost canalizate în jurul copiilor lor, Gabriel și Nicholas, care, susținea Claudia, erau întorși împotriva ei de bunicii paterni. Apoi, la începutul anului 2024, Claudia și-a acuzat fosta soacră că le-a administrat medicamente băieților ei, deși aceștia erau sănătoși. Deranjată, Rodica Bădălău a dat-o în judecată pe cântăreață.

Citește și: Rodica Bădălău, dezvăluiri neașteptate despre Claudia Pătrășcanu, după ce a dat-o în judecată. „Nu am vrut să fiu aici! Am iubit-o extrem de mult!” Ce spune despre fosta ei noră

„Am fost foarte supărat în sala de judecată când am auzit această propunere.”

Adrian Cuculis, avocatul Claudiei, a povestit că artista i-a cerut iertare fostei sale soacre și că vrea să se împace cu ea.

„Rodica Bădălău trebuia să aibă mai multă înțelepciune. Cel mai bine este să așteptăm să vedem ce pronunță instanța. I-am zis Claudiei că nu are de ce să își ceară scuze. Asta era o chestiune poetică. Pentru ce să își ceară scuze? Că își trimite copiii în vizită și le este administrat un medicament, fără să se țină seama de ce spune mama? Nicidecum! Am fost foarte supărat în sala de judecată când am auzit această propunere”, a spus Adrian Cuculis, pentru Wowbiz.ro.

Citește și: Gabi Bădălău și Claudia Pătrășcanu, împreună la petrecerea aniversară a fiului cel mare. „Eroul vieții mele!” Cum s-au fotografiat de ziua lui Gabriel

Claudia Pătrășcanu vrea să se împace cu părinții lui Gabi Bădălău

Claudia Pătrășcanu vrea să lase în urmă trecutul și este pregătită să facă pace cu bunicii copiilor ei.

„Cu foștii socrii vorbim ce e necesar. Atâta timp cât ei sunt bunicii copiilor mei, pe care îi divinizez, au un loc acolo. Mi-aș dori să fie sănătoși mai ales după atâta furtună. Viața este atât de scurtă. Să fie sănătoși și înțelepți, pentru a fi alături de nepoți. Sunt singurii bunici și le doresc să fie mai îngăduitori și mai buni. Asta mi-aș dori și pentru Gabi, și pentru mine. Viața este imprevizibilă și ar fi bine să nu pleci de pe Pământ supărat, atunci când vom pleca”, spunea Claudia Pătrășcanu, pentru Cancan.ro.

Foto: Instagram; Facebook

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton