Cine sunt și cu ce se ocupă părinții lui Mircea Badea. Ce spune mama prezentatorului TV despre el: „Are simțul datoriei”

.

Mircea Badea provine dintr-o familie în care educația joacă un rol important. Părinții prezentatorului TV, Mariana și Gheorghe Badea, sunt două prezențe discrete, cărora nu le place să vorbească public despre fiul lor.

Într-un interviu pentru Q Magazine, Mariana Badea a vorbit despre carierea ei în domeniul educației, despre cărțile pe care le-a scris și despre importanța exprimării corecte, menționându-i scurt pe cei doi copii, Mircea și Natalia.

Cine sunt și cu ce se ocupă părinții lui Mircea Badea. Mariana Badea: „Nu-mi place să vorbesc despre el!”

Timp de 35 de ani, mama lui Mircea Badea, a fost profesoară de Limba și literatura română. Totodată, Mariana Badea a scris mai multe cărți de specialitate, îndeosebi de gramatică, și deține o editură. Tatăl prezentatorului TV, Gheorghe Badea, este absolvent de Matematică și fost redactor-șef adjunct al revistei Știință și tehnică. Mircea Badea are și o soră, Natalia Badea, fostă profesoară de Limbă italiană, scriitoare și corespondent TV.

„Eu sunt profesoară de cuvinte și bolnavă de limba română! Cred cu tărie în forța cuvântului rostit sau scris! Cuvântul are forță divină”, spune Mariana Badea în debutul interviului.

Citește și: Oreste duce dorul prieteniei cu Mircea Badea: „Nu am nicio amintire legată de el care să îmi producă altceva decât un zâmbet”/ Exclusiv

Cum s-a lansat prima carte a Marianei Badea

Prima carte publicată de Marian Badea a fost „Limba și literatura română pentru bacalaureat”, în 1990, la inițiativa soțului, Gheorghe Badea. „El a intuit nevoia unei astfel de cărți în momentul în care i-am spus că notițele elevilor mei (cu ceea le dictam la ore) se plimbau prin tot liceul. Caietele lor erau xeroxate de copiii de la alte clase”, a explicat Mariana Badea.

Ideea a prins contur în timp ce Mariana o pregătea pe Natalia pentru bacalaureat. „Notițele scrise atunci au devenit materialul pentru prima mea carte. (…) Și Naty a devenit scriitoare. A publicat două volume de poezii și un roman. Sunt foarte mândră de ea”, a mai spus Mariana Badea, pentru sursa citată.

Citește și: Mircea Badea, după ce fiica Elenei Lasconi și-a făcut mama homofobă: „Vreau să o liniștesc. Îi venea să plângă!”

Care crede Mariana Badea că este cea mai mare calitate a lui Mircea Badea

Întrebată dacă de Mircea nu este mândră, Mariana Badea a adăugat: „Nu-mi place să vorbesc despre el! Cea mai mare calitate a lui este corectitudinea, care, în timpurile pe care le trăim, s-a transformat, pentru el, în cel mai mare defect. În plus, are simțul datoriei, ca Antigona”.

Mariana Badea a făcut pregătire pentru bacalaureat și cu Mircea, însă doar o săptămână. Fosta profesoară de Limba română a mărturisit că jurnalistul are o memorie incredibilă. „Anul trecut, de Crăciun, când nepotul meu, Vlăduț, și noi, i-am spus câte o poezie lui Moș Crăciun, Mircea a recitat „Din ceas, dedus…”. Încă mai știe poezia lui Ion Barbu Joc secund”, a povestit mama prezentatorului TV.

Mircea Badea formează din anul 2000 un cuplu cu antrenoarea de fitness Carmen Brumă. Împreună au un fiu, Vlad, în vârstă de 9 ani.

Citește și: Mircea Badea și Carmen Brumă, vacanță în Antalya. Cum arată hotelul ales de cuplu. Un sejur costă peste 25.000 de lei / Video

Părinții lui Mircea Badea, împreună de aproximativ 53 de ani

Gheorghe și Mariana Badea formează un cuplu de aproximativ 53 de ani. Fostul redactor-șef adjunct a însoțit-o pe Mariana la Biblioteca Centrală Universitară, la interviul acesteia cu Q Magazine. „În timp ce Mariana Badea era fotografiată alături, în sala de lectură, am continuat dialogul cu Gheorghe Badea. Mi-a povestit despre proiectele inedite ale soției sale, despre copii și nepoți. (…) Respectabilul domn din fața mea s-a metamorfozat, în timp ce-mi povestea, în tânărul îndrăgostit”, a relatat jurnalista Emilia Chebac.

Mariana Badea a fost director adjunct la Teatrul Mic

Mariana Badea este născută în orașul Balș, județul Olt, unde a urmat cursurile Liceului Petre Pandrea. A absolvit Facultatea de Litere din București și a fost profesoară la Școala Superioară Comercială Nicolae Kretzulescu.

A făcut parte mulți ani din Comisia națională de Limba și literatura română, din cadrul Ministerului Învățământului, care i-a acordat Distincția Gheorghe Lazăr și Diploma de Excelență. O perioadă, Mariana Badea a fost director adjunct la Teatrul Mic, în vremea directoratului scriitorului Dinu Săraru.

Citește și: Mircea Badea îl atacă pe Dan Negru după reacția sa cu privire la tragedia din Crevedia: „Identifică el fenomene, le comentează!”

Sora lui Mircea Badea, Natalia, locuiește în Italia

Natalia Badea a publicat la editura de familie două volume de poezii, „Sunt Aici!” și „Sunt încă Aici!”, și romanul „Rămâi cu bine! Rămâi cu mine!”, având drept motto „Nimic nu este certitudine până nu devine amintire!”.

Natalia Badea are o fetiță de tatăl căreia a divorțat în urmă cu ceva timp. „Cum am ajuns să locuiesc pentru moment în Italia, prizonieră a propriei vieți, e o poveste lungă și prea personală ca să fie spusă public. Dar cum spunea un prieten de-al meu psiholog, de câte ori ești într-o situație dificilă, gândește-te la ce cadou te așteaptă dincolo de această situație”, povestea la scurt timp după mutarea în Italia.

Foto: Facebook; Instagram

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton