Cine este și cum arată asistenta personală a lui Dorian Popa. „Muncește 24 de ore pe zi, 7 zile pe săptămână”

.

Dorian Popa a căpătat în ultimii ani o popularitate uriașă în mediul online, unde este foarte activ, de la primele ore ale dimineții, până târziu în noapte.

Indiferent de activitatea pe care o are, artistul, în vârstă de 35 de ani, el își ține la curent fanii și urmăritorii cu cele mai noi lucruri din viața sa. Dar din filmările pe care le postează adesea pe conturile sale sociale reiese că nu este niciodată singur și are o mână dreaptă, o persoană care se ocupă să imortalizeze momentele interesante prin care trece.

Dorian Popa: „Muncește 24 de ore pe zi, 7 zile pe săptămână”

Dorian Popa are zilnic un ajutor de nădejde, un fel de asistentă care contribuie la succesul lui din mediul online. Este vorba despre o tânără pe nume Corina, care îi filmează vloggurile și îl însoțește peste tot pe unde merge.

Cori, cum este cunoscută între apropiați, are 27 de ani, lucrează în zona de PR și este editor și expert social media. În mediul online, Cori este o prezență foarte discretă, iar în materialele lui Dorian apare foarte rar. Dar ea este mereu acolo, când Dorian are ceva de transmis comunității sale din online.

„Salariul nu o să îl spun niciodată, e o chestie confidențială”

Dorian Popa le-a vorbit recent fanilor despre Cori, mărturisindu-le că tânăra muncește la fel de mult ca el. Iar până acum, ea a primit cinci măriri de salariu.

Citeşte şi: Babs, iubita lui Dorian Popa, și-a cumpărat o casă nouă. Imagini din interiorul locuinței / Video

Citeşte şi: Paula Seling, impresionată de sfaturile lui Dorian Popa pentru fiica ei, Elena: „O dicție impecabilă și o exprimare corectă”

Citeşte şi: De ce nu merge Dorian Popa în vacanțe: „Nu este un lucru rău” / Video

Citeşte şi: Dorian Popa, noi detalii despre investițiile în afacerea lui Călin Donca: „Am fost contactat de soția lui. Nu știu ce să cred!”

„Salariul nu o să îl spun niciodată, e o chestie confidențială. Dar e un salariu generos și a crescut constant de-a lungul timpului. Cred că a crescut de vreo cinci ori de când lucrăm. Iar cadourile și bonusurile sunt extrem de consistente pentru că, a se înțelege, Cori este un om extrem de dedicat job-ului ei. Și pe lângă faptul că este extrem de dedicată, este și extrem de profi.

În primă instanță, când era un copil și am început să lucrăm era un fel de ajută-mă ca să te ajut. Ea mă ajuta, erau mult mai puține atunci îndatoririle ei, nici nu aveam YouTube, Facebook-ul îl țineam singur și doar mă mai ajuta cu lucrușoare pe ici pe colo. Deci ea mă ajuta și eu îi aduceam clienți, o promovam în spațiul online” – a declarat el, în podcatul ”Drive in with Andrei Niculae”.

„Cori muncește 24 de ore pe zi, 7 zile pe săptămână”

Dorian Popa a mai ținut să precizeze că toți angajații săi sunt corect plătiți și sunt recompensați cu diverse atenții, mai ales de sărbători.

„Dar pe măsură ce anii au trecut și ea a început să aibă îndatoriri din ce în ce mai multe și să aibă un job cu acte în regulă, normal că am trecut pe varianta salariu concret, cu măriri constante, cu prime de sărbători. Toți cei care lucrează cu mine primesc prime de sărbători.

Dar fiecare primește prime în funcție de cât muncește și cât se implică. Fără nicio rușine. Și e normal că cele mai mari prime le va avea Cori și nu are de ce nimeni să mustăcească. Cori muncește 24 de ore pe zi, 7 zile pe săptămână, așa cum muncesc și eu” – a completat artistul.

Cum s-au cunoscut Dorian și Cori

Dorian Popa a întâlnit-o pe Cori la ”Lala Band”. Dorian a simțit din prima că îl poate ajuta în mediul online.

„Era un copil foarte strălucit, care întotdeauna era cel mai descurcăreț dintre toți cei din gașca LaLa Band și căreia sau căruia, că am spus că era un copil, i-am simțit imediat inteligența și rapiditatea în execuție a unei manevre în mediul online, pentru că eu la început, eu întotdeauna am ținut aproape pe cei pe care i-am simțit apți din punct de vedere intelectual, chiar dacă i-am cunoscut prin intermediul susținerii pe care mi-o oferă”, povestea acum câțiva ani artistul, în podcastul lui Radu Țibulcă.

Foto – Instagram

Ultima modificare februarie 23, 2024 3:56 pm

PE ACELAȘI SUBIECT
    
Vedete din Romania Vedete internationale