Cine este Raluca Preda, prezentatoarea care a înlocuit-o pe Gabriela Cristea la emisiunea „Mireasa. Capriciile iubirii”. Provine dintr-o familie cu trei copii și și-a cunoscut iubitul la un show matrimonial

.

Raluca Preda este noua prezentatoare a emisiunii „Mireasa. Capriciile iubirii”, de la Antena Stars. Aftershow-ul difuzat de luni până vineri, de la ora 19:00, era prezentat de Gabriela Cristea, care s-a retras la începutul acestui an pentru a se dedica mai mult familiei sale. Citește în continuare pentru a descoperi cine este Raluca Preda și ce legătură are cu proiectul.

Cine este Raluca Preda – carieră

Raluca Preda are 33 de ani și a ajuns în atenția publicului telespectator prin prisma participării la „Mireasa”, sezonul 6.

Raluca a urmat un liceu de contabilitate în Drobeta-Turnu Severin și a finalizat școala de asistenți medicali generaliști. Cu toate acestea, tânăra nu a profesat niciodată în domeniul medical.

A renunțat la Vânzări pentru televiziune

Înainte să debuteze pe micul ecran, Raluca Preda a lucrat timp de 12 ani în Vânzări. Tânăra a fost angajata unei companii internaționale de vânzări online din Anglia, unde a locuit mai mulți ani cu familia ei. În cadrul respectivei companii, Raluca preda Protecția Muncii.

În anul 2022, când a ajuns până în finala sezonului 6 „Mireasa”, Raluca era studentă a Universității Oxford, specializarea Business și Management. Atunci, visul ei era să devină un antreprenor sau o femeie de afaceri de succes. În final, participarea la show-ul matrimonial de la Antena 1 i-a schimbat cu totul prioritățile.

Citește și: De ce a renunțat Gabriela Cristea la emisiunea „Mireasa: Capriciile iubirii”. Dezvăluirile făcute de vedetă: „Trăiam în fiecare seară aproape un coșmar” / Video

„Este o onoare pentru mine să preiau ștafeta emisiunii «Mireasa. Capriciile Iubirii».”

În 2024, Raluca Preda a devenit gazda emisiunii „Mireasa, direct din culise”, la Antena Stars, iar acum a preluat de la Gabriela Cristea cârma aftershow-ului „Mireasa. Capriciile iubirii”.

„Este o onoare pentru mine să preiau ștafeta emisiunii «Mireasa. Capriciile Iubirii». Este un proiect de referință pentru televiziunea din România, ridicat la un nivel foarte înalt de doamna Gabriela Cristea, o figură iconică pe care o admir încă din copilărie. Această propunere, venită ca o mare surpriză, reprezintă o provocare profesională semnificativă, pe care o accept cu multă emoție și responsabilitate. Îmi doresc să câștig încrederea și aprecierea celor de acasă, telespectatorii fideli ai emisiunii, care au sprijinit acest proiect de-a lungul sezoanelor.

Promit să aduc energia și dedicarea necesare pentru a păstra standardele ridicate ale emisiunii și să o duc mai departe spre noi culmi de succes. Vă invit pe toți să urmăriți noul sezon al emisiunii Capriciile Iubirii și noul sezon Mireasa – Iubește Românește, începând cu 13 ianuarie. Sper să fim împreună pe acest drum, cu sufletul la gură, pentru a descoperi povești emoționante și momente de neuitat. Vă mulțumesc pentru sprijinul vostru și pentru deschiderea de a mă adopta în această nouă ipostază!”, a declarat Raluca Preda.

Citește și: Gabriela Cristea, despre mariajul cu Marcel Toader. „A fost o greșeală de la început.” Ce ar fi făcut cu milionul de euro irosit de fostul soț pe o afacere falimentară / EXCLUSIV

Cine este Raluca Preda – viață personală

Despre părinții ei, Raluca a povestit că, în ciuda veniturilor lor modeste, le-au insuflat ei și fraților ei principii de viață sănătoase, de care este foarte mândră. Raluca are doi frați, unul mai mic și unul mai mare.

Raluca Preda formează un cuplu cu Alex Ungureanu, pe care l-a cunoscut la „Mireasa”. Cu toate că s-a speculat că s-ar fi despărțit, după ce au încetat să mai publice fotografii împreună în mediul online, în septembrie 2024, cei doi au publicat la Instagram Story o fotografie cu același buchet de flori.

„Pentru toate comentariile, o să vă spun un singur lucru și sper să rețineți chestia asta și să nu mă mai întrebați nimic, eu și Raluca suntem bine. Asta trebuie să știți. Nu mă mai întrebați alte chestii și așa mai departe. Am primit foarte multe comentarii. Mă repet, eu și Raluca suntem bine”, a clarificat Alex Ungureanu pe TikTok, anul trecut.

Prima relație serioasă a Ralucăi Preda a început la 16 ani și a durat până la 19. A urmat o poveste de iubire de șapte ani, întreruptă de o relație de șapte luni, pe care a caracterizat-o ca fiind cea mai intensă.

„Nu mă consider o persoană posesivă, nu mă consider o persoană geloasă. Am foarte multă încredere în mine și cred că partenerul meu ar trebui să realizeze, în momentul în care intră într-o relație cu mine, ce fel de om sunt și să mă aprecieze”, spunea Raluca în 2022.

Foto: Instagram

Ultima modificare ianuarie 14, 2025 4:42 pm

PE ACELAȘI SUBIECT
    
Vedete din Romania Vedete internationale