Numele Florianei Jucan a fost recent asociat cu speculații privind o presupusă aventură cu Cezar Ionașcu, în contextul scandalului conjugal al acestuia. Totul a pornit după ce cei doi s-au fotografiat în același loc, la casa de licitații Historic, dar niciuna dintre părți nu a confirmat aceste informații. Cine este Floriana Jucan și ce se știe despre trecutul său?
Floriana Jucan, născută pe 1 decembrie 1974 în București, este o jurnalistă de renume în România. Ea este CEO și acționar principal al revistei Q Magazine, o publicație care abordează subiecte de actualitate, politică și cultură. De-a lungul carierei sale, Floriana a fost implicată în numeroase controverse, dar și-a menținut reputația de jurnalistă dedicată și pasionată.
Floriana Jucan a dat dovadă de o pasiune extraordinară pentru scris încă din adolescență, publicând la doar 15 ani în revista literară „Contrapunct”. Pe parcursul carierei sale, a colaborat cu publicații prestigioase, precum „Curierul Național”, „Evenimentul zilei” și „Ziua”, lăsând o amprentă semnificativă asupra acestora. Cu peste 10.000 de articole pe teme politice publicate de-a lungul anilor, Floriana Jucan a demonstrat nu doar o productivitate remarcabilă, ci și o înțelegere profundă și detaliată a dinamicilor scenei politice din România.
Pe lângă cariera de jurnalistă, ea este și scriitoare. Aceasta a scris volumul de poezii „Podoabe de suflet’ (1990), romanul „Ambasadorul'(1996) și e coautor al volumelor „7 teme pentru România’, „România transatlantică’ și „Forța politică a femeilor’.
Floriana Jucan este căsătorită și are un copil
În plan personal, Floriana Jucan a fost întotdeauna discretă, dar în urmă cu 10 ani a atras atenția publicului printr-o nuntă organizată în mare secret la București, urmată de o lună de miere la New York. Cei doi s-au căsătorit pe 14 octombrie 2015. Jurnalista preferat să păstreze detalii despre viața sa privată departe de ochii presei, acest aspect al personalității sale a contribuit la aura de mister care o înconjoară.
Conform publicației Libertatea, în trecut, Floriana Jucan ar fi avut o relație cu omul de afaceri Gigi Kent, al cărui nume real era Vasile Gheorghe. Acesta a decedat în anul 2002, la vârsta de 51 de ani.
„:Ne-am cunoscut în urmă cu cinci ani, pe Aeroportul Otopeni. Eram ziaristă la „Ziua”, iar el abia fusese eliberat din închisoare și își aștepta un prieten. Veneam dintr-o delegație din Suedia, eram însoțită de un amic, care mi l-a arătat: „El e celebrul Gigi Kent!”, mi-a zis. Spiritul de ziaristă m-a împins și m-am dus fix la el: „Eu sunt Floriana Jucan de la Ziua, știu tot ce s-a publicat despre dv. și, dacă va pot fi de ajutor, va rog să mă sunați la acest număr”, i-am spus în câteva secunde și am plecat.
El nu m-a căutat, în schimb, după câteva zile m-au sunat doi colegi de la Ziua, Horia Tabacu și Bogdan Comaroni, care mi-au transmis invitația domnului Gigi. Pot spune că acești doi colegi ai mei au fost nașii noștri, pentru că pe 9 iunie am luat masă la restaurantul Doina împreună cu cel care avea să devină iubitul meu și de atunci nimic nu ne-a mai despărțit” – a povestit Jucan, conform sursei amintite anterior.
Apoi a adăugat că i-a fost alături în toate momentele vieții, atât în clipele frumoase, cât și în cele dificile. Floriana Jucan a dezvăluit un episod când lui Gigi i s-a emis un nou mandat de arestare pentru o presupusă evaziune fiscală de 3 milioane de lei, fără a se lua în considerare perioada de doi ani și două luni de detenție pe care o executase anterior fără a fi judecat. Floriana a remarcat că legea, care este aplicabilă altora, nu a fost valabilă în cazul lui, lucru care l-a afectat profund și i-a deteriorat sănătatea.
„Asta îl macină și i-a ruinat sănătatea! I-am fost alături, încercând să-l încurajez, știind că are nevoie de o femeie pe care să se bizuie, în care să aibă încredere și cred că i-am dat toate acestea. Iar el m-a iubit într-un fel unic, cum nimeni nu o să mă mai iubească.
M-a iertat de fiecare dată când am greșit și m-a iubit că și când n-aș fi greșit deloc. De un asemenea sentiment să ierți și să iubești, să ierți și să iubești, eu nu sunt capabilă. Numai cei apropiați nouă pot ști ce om deosebit era!” – a mai spus jurnalista.
Cezar Ionașcu dezminte zvonurile legate de presupusa sa aventură cu Floriana Jucan
Cezar Ionașcu a avut o reacție în urma speculațiilor privind o presupusă aventură cu jurnalista Floriana Jucan. Zvonurile au apărut după ce cei doi au fost fotografiați în același loc, la casa de licitații Historic. În apărarea sa, Cezar Ionașcu a clarificat că între ei nu există decât o relație bazată pe pasiuni comune, fără nicio implicare romantică.
„A avea pasiuni comune cu o persoană, femeie sau bărbat, de natura muzicii simfonice, a operei, a beletristicii, a sculpturii, a picturii, a artei, a cărților rare, sau a obiectelor de artă în general, nu înseamnă că această pasiune comună este, prin definiție, și un amantlâc. Nu înseamnă că acea persoană este și amanta pe care presa a presupus-o. Este o inepție de la un capăt la celălalt. Numai din respect pentru această persoană nobilă fac această precizare, trăgând o tușă groasă sub ea”, a declarat Cezar Ionașcu.