Nadine Voindrouh (47 de ani) a făcut un experiment cu fiul său, Noah (14 ani), după ce băiatul a cerut familiei să nu se mai implice în treburile lui legate de școală, argumentând că este mare și știe foarte bine care îi sunt îndatoririle.
Cuprins
Cuprins
Nadine și-a lăsat fiul să-și gestioneze singur îndatoririle școlare
Vedeta de televiziune a povestit în mediul online cum timp de două luni nu „l-a mai bătut la cap” pe Noah cu lucruri legate de școală, lăsându-l să-și gestioneze singur activitățile școlare.
„Noah, fiul meu de 14 ani, a decis anul trecut că nu mai vrea să fie bătut la cap de noi cu lecțiile și școala în general, pentru că el știe ce are de făcut. Am agreat în familie ca, vreme de două luni, să nu-i mai amintim de teme sau de școală. Însă i-am anunțat și „diriginta” (consiliera lui educațională) că, pentru o perioadă, Noah vrea să învețe să se gestioneze singur din punct de vedere educațional” – a scris Nadine pe pagina personală de Facebook.
Citeşte şi: Fiul lui Nadine este adorabil! Cum îl pregătește pentru când va deveni soț
Ce s-a întâmplat după acest experiment
Două luni mai târziu, Nadine a constatat că rezultatele școlare ale băiatului au scăzut dramatic, iar copilul și-a dorit să fie din nou monitorizat de adulți cu privire la activitățile și îndatoririle școlare.
„După două luni, notele i-au scăzut dramatic. Copilul singur a venit la noi și ne-a spus că vrea să revenim la sistemul de dinainte. Atât noi, cât și consiliera, l-am felicitat pentru modul în care și-a gestionat independența și l-am asigurat că data viitoare va fi mult mai bine, în ciuda notelor mici (pentru că nu despre note este vorba de fapt)”- a adăugat vedeta.
Nadine a mai precizat că acest experiment l-a ajutat pe fiul ei să înțeleagă că este vulnerabil cu privire la disciplină și la gestionarea timpului.
„În urma experimentului de două luni, a învățat unde este vulnerabil în privința disciplinei și timpului. Și-a ajustat singur calendarul zilnic și săptămânal, astfel încât să reușească să își îndeplinească obiectivele, fără ca noi să-i fim pe cap. Pentru noi, cheia nu este să aibă note mari, ci să-i placă să intre în acea lume a studiului, a descoperirii de lucruri noi. Vreau să-i placă să stea la biroul lui, acolo unde azi face lecții, însă, într-o zi, își va conduce poate propria companie. Este aceeași stare a minții, aceea de a te așeza la birou și de a construi ceva cu un rezultat anume în minte.
El știe că azi are de rezolvat probleme la matematică, știință sau literatură, însă, în viitor, va avea poate de rezolvat probleme de coding sau de flux financiar în propriul business. Așadar, degeaba ia note mari și mulțumește astfel sistemul educațional, dacă crește cu lehamite față de învățarea de lucruri noi”– a adăugat Nadine.
Foto – Facebook
Ultima modificare septembrie 27, 2024 4:55 pm