Home > Vedete > Ce poate face Adriana Bahmuțeanu pentru a-și vedea copiii, având în vedere că nu se respectă programul de vizită. Avocatul Adrian Cuculis: „Nu se pune problema de forțare a minorilor!”
Ce poate face Adriana Bahmuțeanu pentru a-și vedea copiii, având în vedere că nu se respectă programul de vizită. Avocatul Adrian Cuculis: „Nu se pune problema de forțare a minorilor!”
Adriana Bahmuțeanu a trecut la începutul lunii printr-un episod neplăcut, când a mers la vila lui Silviu Prigoană, unde locuiesc băieții ei pentru a-i vedea, în timpul programului de vizită, și nu a fost primită. Avocatul Adrian Cuculis a explicat ce se poate întâmpla în continuare în situația jurnalistei și cum poate face să-și vadă băieții.
Adriana Bahmuțeanu nu și-a putu vedea băieții în timpul programului de vizită
În urmă cu două weekenduri, duminică, 9 februarie, Adriana Bahmuțeanu a mers la vila regretatului ei soț împreună cu mama ei pentru a petrece timp cu băieții, Maximus și Eduard, aflându-se atunci în timpul programului de vizită. Ea a filmat atunci momentul în care a sunat la interfonul locuinței pentru a i se deschide și nimeni nu i-a răspuns. Văzându-se în această situație, jurnalista a chemat poliția și s-a declarat extrem de dezamăgită că nu este lăsat să-și vadă copiii, deși s-a stabilit legat că poate face acest lucru în anumite intervale de timp.
”Am venit să mă văd cu băieții mei și am adus-o și pe mama mea, bunica băieților mei, cea care i-a crescut, a venit și ea să-i vadă. Este la fel de tristă și de șocată ca mine de această atitudine a fraților vitregi care, nu numai că nu răspund la poartă, pentru că am mai sunat mai devreme, am chemat și poliția, dar și de faptul că iată, din păcate, copiii noștri au fost îndoctrinați împotriva noastră.
Au fost spălați pe creier. Au fost alienați, au fost convinși de frații vitregi să nu mai vrea să stea de vorbă cu noi. Nici mamei mele nu i-au răspuns la telefon. De trei luni de zile mama mea nu i-a văzut”, a spus Adriana Bahmuțeanu pe rețelele de socializare.
Ce spune Adrian Cuculis despre situația în care se află Adriana Bahmuțeanu
Avocatul Adrian Cuculis a explicat că nerespectarea programului stabilit de instanță pentru vizitarea copiilor, poate duce la modificarea lui. În plus, situația poate fi considerată o alinare parentală, ceea ce poate duce la consecințe juridice.
„Programul acesta de vizită trebuia să fie respectat așa cum a dispus instanța de judecată. Faptul că ei se află în continuate la vila lui Prigoană este o dispoziție a instanței dată deja, dar cert este că dacă nu s-a respectat programul de vizitare este foarte posibil ca la un moment dat să fie cerută modificarea lui, tocmai în contextul în care nu a fost respectat și vizitele respective nu au fost respectate.
Acestă chestiune se poate traduce și printr-o alienare parentală, respectiv o înstrăinare părintească, lucru care ar putea să ducă pe viitor la modificarea acestui program”, a explicat Adrian Cuculis, pentru wowbiz.ro.
CONȚINUT VIDEO UNICA
Avocatul a mai explicat că nu se pune problema ca minorii să fie forțați în vreun fel să-și vadă mama. Dar aceștia pot fi consiliați să își vadă mama: „Nu se pune problema de forțare a minorilor să își vadă mama, ci mai repede de consilierea lor să își vadă mamă!”