La mulți ani, primului meu născut, sufletul meu! La mulți ani pentru cea mai dulce fiică și cea mai bună soră! Ești Iubită și binecuvântată! Te ador! Bine ai venit la vârsta adolescenței! #13” – a fost mesajul postat de Antonia pe pagina ei de Instagram. În dreptul mesajelor, artista a publicat un set de fotografii cu ea și cu Maya, dar și cu frații ei, Akim (5 ani) și Dominic (7 ani). Maya e aproape la fel de înaltă ca mama ei și i-a moștenit acesteia frumusețea.
Antonia povestea în urmă cu câteva săptămâni că fiica ei și-ar dori să devină actriță. Iar băieții cochetează mai mult cu muzica.
Vezi în GALERIA FOTO ce mare și frumoasă s-a făcut Maya.
„Maya are perioade. Acum vrea să fie actriță. Cei mici cântă, dansează. Mai mult sunt cu rappul. Au fost la studio și au tras câteva piese improvizate. Sunt acum și la o academie de actorie. Dominic cred că o să joace într-un film anul ăsta” – a spus Antonia, în cadrul podcastului găzduit de Horia Brenciu.
Despre crșterea copiilor, Antonia spunea, într-un alt interviu, că ea este cea care impune regulile în casă, iar partenerul ei de viață, Alex Velea, este părintele care îi răsfață mai mult pe cei mici.
“Eu sunt cea care impune regulile, Alexandru e cel care îi răsfață cel mai mult, însă ne susținem în decizii, astfel încât copiii să nu fie debusolați de opiniile noastre diferite. Avem aceleași principii când vine vorba de creșterea lor, deci suntem pe aceeași lungime de undă.
[Alex] este un tată extraordinar, implicat, iubitor, apropiat de băieți, un om bun cu un suflet mare care le oferă toată dragostea și atenția, înțelept și răbdător” – a spus Antonia, în exclusivitate pentru Unica.ro.
Alex Velea și Antonia sunt împreună de 11 ani, dar nu s-au căsătorit până acum. Ei consideră că relația închegată pe care o au este mai presus ca orice act și nu se grăbesc să facă pasul cel mare.
“Având în vedere că suntem de aproape 11 ani împreună, e clar că nu actul în sine a fost esențial pentru noi, ci să avem o relație solidă, bazată pe iubire, respect și să avem o familie frumoasă”– ne-a mai spus cântăreața.