Ce își dorește Amna de la un iubit. Artista, dezamăgită în dragoste după divorț: „Sunt niște jocuri care mă îngrozesc” / Exclusiv

.

Amna este o femeie cu o mulțime de atuuri, de la frumusețea exterioară până la cea interioară, de la vocea superbă până la sinceritatea debordantă. Cu toate acestea, până acum, a trecut prin mai multe dezamăgiri în dragoste. După divorțul din 2019, cântăreața nu s-a mai afișat alături de niciun alt bărbat. La Fresh by Unica, artista ne-a spus care sunt așteptările sale de la un iubit, dar și ce a remarcat despre relații în ultimii cinci ani.

Amna a spus ce își dorește de la un iubit

În iulie 2019, Amna (40 de ani) a confirmat că ea și soțul ei, Cristi Mușat, au decis să meargă pe drumuri separate. După anunțul despărțirii, cântăreața a rămas în continuare discretă în ceea ce privește viața de familie. De fiecare dată când a vorbit public despre fosta căsnicie, a fost cu scopul de a încuraja femeile care trec printr-o despărțire dureroasă. Alături de fostul soț, artista are un fiu, David, în vârstă de 10 ani.

Invitată la Fresh by Unica, Amna ne-a vorbit, printre multe altele, și despre ce așteptări are de la o relație. Artista ne-a spus că a observat că se „trăiește foarte mult în compromis”, iar ea nu se vede vreodată făcând acest lucru.

Citește și: „Era o prăpastie între mine și ai mei”. Amna povestește cum s-a schimbat relația cu părinții ei după ce a devenit mamă / Exclusiv

„Se trăiește foarte mult în compromis. Iar eu nu pot.”

„Mie mi se pare că oamenii… joacă la două capete. Foarte mult. Eu nu înțeleg. Ce îmi doresc? Claritate îmi doresc. Îmi doresc un om sănătos, psihic și fizic, liber sufletește, fără ascunzișuri. Din păcate pentru mine, am un al șaselea simț. Aflu lucruri pe care nu îmi doresc să le aflu. Și observ că asta este boala secolului, de a juca la două capete. N-am cum să pierd vremea cu așa ceva.

Eu consider că sunt un întreg. Dacă vrei să fii cu mine, hai să punem cărțile pe față și să fim cum trebuie să fie doi oameni normali, maturi, asumați. Nu cred că mă interesează. Sunt niște jocuri care mă îngrozesc, efectiv. Nu-mi dau seama ce se întâmplă cu omenirea. Azi așa, mâine așa. Nu mai este stabilitate și se joacă foarte mult la două capete. Se trăiește foarte mult în compromis. Iar eu nu pot. Dacă aveți o rețetă, vă rog, scrieți-mi în privat”, a spus Amna, la Fresh by Unica.

Citește și: Amna, mesaj pentru toate femeile: „Vreau să țină capul sus și, acolo unde nu sunt respectate, să închidă telefonul” / Exclusiv

Vorbele care i-au dat aripi Amnei: „În momentele de maximă îndoială îmi aduc aminte ce mi-a spus tata.”

Tot la Fresh, Amna ne-a spus și că duhovnicul și tatăl ei sunt doi dintre oamenii pe care știe că se poate baza oricând. Deși atât ea, cât și tatăl ei au personalități foarte puternice, amândoi își doresc același lucru, ca celălalt să fie fericit.

Cântăreața ne-a spus cum a reușit tatăl ei să-i redea aripile într-un moment în care își pierduse speranța. Artista a împărtășit această bucățică din viața și din sufletul ei pentru a fi un exemplu pentru femeile care se regăsesc în povestea ei.

„I-am zis: «Eu credeam la un moment dat că o să mă reașez mai repede la casa mea. Ori sunt eu prea pretențioasă ori oamenii nu mai sunt așa de calitate în ziua de azi». Și mi-a zis: «Ține minte, o femeie ca tine n-are cum să rămână singură. Te-ai ridicat și, cum e vorba, fiecare sac își are peticul lui. N-are cum să rămână așa». A contat pentru mine extraordinar de tare pentru că mi-a dat aripi. În momentele mele de maximă îndoială îmi aduc aminte ce mi-a spus tata. Uneori vorbesc cu duhovnicul lucruri pe care tata nu le poate înțelege și acum îmi dau seama cât de important e tata în viața mea. Mai presus de orice e acolo”, ne-a povestit Amna, la Fresh by Unica.

Citește și: Semnul divin pe care Amna l-a primit înainte de divorț: „Atunci am știut că trebuie să plec” / Exclusiv

Amna, invitată la Fresh by Unica

Am mai povestit cu artista și despre cum se împarte între carieră și familie, despre cum își crește fiul și ce rol joacă credința în viața ei, despre călătoria ei de redescoperire a sinelui, dar și despre reinventarea ei constantă ca artist.

#ThisorThat cu Amna

Foto: Ada Cheroiu; Instagram/@amnamusic

Imagine: Ada Cheroiu

Montaj: Bogdan Pîrlea

Ultima modificare septembrie 27, 2024 5:15 pm

PE ACELAȘI SUBIECT
    
Vedete din Romania Vedete internationale