Ce face și cum arată fiica lui Andrei Zaharescu din prima căsnicie. Catinca și-a dat în judecată tatăl

.

Andrei Zaharescu și-a refăcut complet viața după despărțirea de Andreea Berecleanu. Cei doi jurnaliști au fost căsătoriți timp de 15 ani, au divorțat în 2013 și au împreună doi copii –  Eva (21 de ani) și Petru (18 ani).

După separarea de fosta soție, în 2013, Andrei Zaharescu s-a mutat în Cape Town, Africa de Sud, unde ocupă funcția de consul al României. Acolo este stabilit cu actuala soție, Cosmina Ionescu, împreună cu care are un băiat, în vârstă de 9 ani.

Catinca Dorobanțu-Mereuță: „A venit momentul ca lumea să afle adevărul despre Andrei Zaharescu”

Ceea ce, probabil, nu foarte multă lume știe despre Andrei Zaharescu este că mai are o fată, Catinca, din primul mariaj. Fostul prezentator de știri s-a căsătorit prima dată la vârsta de 19 ani, cu o actriță pe nume Oana Mereuță. Căsnicia lor a durat doar câțiva ani și din ea a rezultat o fiică.

Catinca Dorobanțu-Mereuță, fata cea mare a lui Andrei Zaharescu, are astăzi 30 de ani și este căsătorită. Deși, inițial, a cochetat cu modelingul, lăsând de înțeles că își dorește o carieră de manechin, s-a reprofilat, a terminat Academia de Teatru și Film și este actriță, cameraman și producător de film.

Citeşte și: Eva Zaharescu, apariție sexy în costum de baie. Cum arată fiica Andreei Berecleanu la 21 de ani

Citeşte şi: Ce face și cum arată acum Andrei Zaharescu, la 10 ani de la divorțul de Andreea Berecleanu

Citeşte şi: Motivul divorţului dintre Andreea Berecleanu şi Andrei Zaharescu, dezvăluit chiar de frumoasa prezentatoare

Citeşte şi: Andreea Berecleanu și Andrei Zaharescu s-au reîntâlnit în instanță

Catinca a avut în trecut un conflict cu tatăl ei, pe care l-a dat în judecată în urmă cu câțiva ani pentru neplata pensiei alimentare. Ea a povestit în cadrul unui interviu că a deranjat-o atitudinea fostului jurnalist față de frații ei vitregi, Eva și Petru, după despărțirea lui de Andreea Berecleanu. Catinca s-a simțit revoltată după ce în presă ar fi apărut unele declarații ale tatălui ei legate de faptul că nu le poate plăti pensia alimentară fraților ei.

Vezi în GALERIA FOTO cum arată fata cea mare a lui Andrei Zaharescu.

Potrivit Libertatea, Andrei Zaharescu ar fi trebuit să plătească 800 de dolari lunar Evei și lui Petru, iar Catincăi 500 de dolari. Acesta a solicitat o reducere a acestor sume precizând că din salariul său de 5.000 de dolari mai are de întreținut și băiatul din actuala căsnicie, născut în Africa de Sud. Astfel, instanța a redus cu 200 de dolari pensia pentru copii Andreei Berecleanu și cu 100 de dolari pentru Catinca.

„Declarațiile lui insultă inteligența mea, a mamei, a Andreei…”

„Chiar cred că a venit momentul ca lumea să afle adevărul despre Andrei Zaharescu. Recunosc, nu mă simt deloc confortabil în postura aceasta, să discut cu ziariștii despre viață mea privată. Dar vreau să trag un semnal de alarmă. M-au enervat foarte tare, atenție!, la nivel moral declarațiile lui conform cărora nu mai are bani să-și plătească apa, curentul etc.

E vorba de o manipulare ieftină. Pentru că sunt oameni care sigur vor rezona cu el. Dar vorbim despre oameni săraci, ceea ce nu e cazul aici. Acestea nu sunt argumente adevărate. Iar declarațiile lui insultă inteligența mea, a mamei, a Andreei…” – a declarat Catinca, acum ceva timp, pentru wowbiz.ro.

Ea a mai dezvăluit un episod în care a încercat să ia legătura cu tatăl ei, dar nu s-a putut. S-a întâmplat acum nouă ani, după o pauză de opt ani în care cei doi nu și-au mai vorbit deloc.

„Nu mai are loc pentru noi în casa lui de la Consulat”

”Andreea (n.r. – Berecleanu) mi-a sugerat atunci (n.r. – în 2014) să plec în Africa de Sud, la tatăl meu biologic, în vacanța de iarnă, împreună cu cei doi frați ai mei (n.r. –  Eva și Petru). Să discut cu el, să înțeleg ce s-a întâmplat, să mă înțeleg pe mine… M-am gândit și până la urma mi-am spus: ‘ok, dacă în București el n-a putut să dea un telefon, atunci mă duc eu în Africa la el.

Andreea a vorbit cu el pe skype, el a spus: ‚sigur, să vina. Numai că, peste câteva săptămâni, foarte târziu, când noi deja ne pregăteam să ne luam vizele, a anunțat-o pe Andreea că nu ne mai poate primi, că nu mai are loc pentru noi în casa lui de la Consulat. Mi-am dat seama imediat că nu e vorba de asta, că e un pretext. Tatăl meu biologic o fi poate un bun orator, dar asta nu-i acoperă minciunile, speculațiile.” – a mărturisit Catinca, pentru aceeași sursă.

Foto – Facebook / Hepta / capturi Youtube

Ultima modificare august 9, 2023 3:28 pm

    
Vedete din Romania Vedete internationale