Ioana Ignat și iubitul ei, Sebastian Dobrincu, s-au despărțit în această primăvară, după aproximativ trei ani de relație. Pe cântăreață am întâlnit-o la deschiderea unui nou centru de wellness din București, unde ne-a spus cum arată viața ei în prezent, dar și ce face atunci când trece printr-o perioadă mai grea. Solista în vârstă de 25 de ani ne-a spus și care este relația ei cu divinitatea, dar și pentru ce este recunoscătoare.
Cuprins
Cuprins
Ioana Ignat, dezvăluiri despre carieră, siluetă și despre cum se adună după o perioadă dificilă
Se anunță o vară plină pentru Ioana Ignat, finalistă în sezonul 6 „Vocea României”. Și-a lansat primul single, „Mă dezândrăgostesc”, la scurt timp după ce a participat la emisiunea-concurs, iar în aprilie anul acesta și-a lansat și primul album, care-i poartă numele. Cel mai recent, cântăreața a lansat single-ul „Pariu cu dragostea”, în colaborare cu Moonsound. Piesa a fost primită cu entuziasm de admiratorii Ioanei, care i-au complimentat vocea și versurile.
„Este o vară destul de aglomerată, ca de obicei, pot să zic. Sunt pe drumuri, cu concerte. Albumul s-a lansat, mai am de lansat încă vreo șase piese de pe album. Chiar acum trei zile am lansat o piesă cu Moonsound, care e super drăguță, s-o ascultați. Și da, urmează proiecte noi, muncim cu drag și spor și o să urmeze chestii foarte drăguțe”, a spus Ioana Ignat, pentru Unica.ro.
Vara aceasta, atunci când va avea timp, Ioana Ignat speră să viziteze insula Zakynthos din Grecia. Atunci când călătorește, artista preferă să descopere locuri noi, nu să se întoarcă în destinațiile deja vizitate.
Citește și: Sebastian Dobrincu și Ioana Ignat s-au despărțit: „Viața merge înainte cu bune și cu rele” / Video
Cum se menține în formă
Ioana Ignat ne-a spus și cum se menține în formă. Solista face mișcare aproape zilnic, inclusiv atunci când este plecată prin țară la concerte. Ori merge la o sală de fitness din apropiere, ori face mișcare în camera de hotel. În plus, stilul de viață activ o ajută să-și țină silueta sub control. Mai mult decât atât, Ioana nici nu este adepta mâncărurilor nesănătoase.
„Încerc să mănânc cât mai sănătos, cât mai organic, cât mai puțin procesat. Nu mănânc chipsuri, dulciuri, mâncăruri ambalate din magazin. Dacă vreau să mănânc ceva dulce, îmi gătesc singură. Se mai întâmplă, normal, într-o vacanță sau la o petrecere, să mai gust câte o prăjitură, dar încerc cât mai puțin. Și da, evit, nu știu, fast food-urile. O shaworma mai merge câteodată, dar încerc să mănânc cât mai sănătos, cât mai organic”, ne-a mai spus Ioana Ignat.
Citește și: Sebastian Dobrincu, adevăratul motiv din spatele despărțirii de Ioana Ignat: „Am încercat tot”
Ce face Ioana Ignat când trece printr-o perioadă grea
Ioana Ignat provine dintr-o familie numeroasă cu patru fete și doi băieți. Atunci când traversează perioade mai dificile în viață, cântăreața știe că întotdeauna se poate baza pe familia ei, pe care o vizitează destul de des. Pentru a ieși dintr-o stare negativă, Ioana mai face mișcare, citește sau compune.
„Sport, plimbări, sesiuni la studio, citesc, mă văd cu familia. Merg destul de des la Botoșani, la ai mei. Abia aștept să-i văd din nou, săptămâna viitoare, cred. Deci îmi găsesc tot timpul ceva de făcut, productiv și care să-mi aducă satisfacție și o stare de bine”, a spus Ioana Ignat, pentru Unica.ro.
Până acum, Ioana Ignat nu a apelat la terapie, însă nu exclude acest lucru în viitor. În schimb, artista are o relație strânsă cu divinitatea. „Încerc să fiu cât mai apropiată (de Dumnezeu – n.red.), pentru că asta m-a ținut mereu pe linia de plutire”, ne-a spus.
Deși nu mai formează un cuplu cu antreprenorul și artistul Sebastian Dobrincu, Ioana Ignat are o mulțime de motive să se simtă binecuvântată. Este sănătoasă, are o familie frumoasă și numeroasă, oameni buni în jurul său, iar în viața ei în ultima vreme se întâmplă o mulțime de lucruri minunate.
Foto: Instagram/@ioanaignatofficial
Imagine: Ada Cheroiu
Montaj: Răzvan Stamatiu
Ultima modificare iulie 22, 2024 12:30 pm