Carmen Șerban a dezvăluit cum se simte după ce a suferit complicații în urma unui lifting facial. Cântăreața a fost aproape zilnic pe perfuzii de la intervenția estetică încoace.
Carmen Șerban, complicații după un lifting facial
Carmen Șerban (54 de ani) se recuperează după un lifting facial. În timpul intervenției estetice, un nerv facial i-a fost afectat, ceea ce i-a provocat un hematom.
„Eu de curând am făcut un lifting facial și am avut parte de o mică complicație, un mic hematom care acum se vindecă puțin mai greu. Mi-a apăsat pe un nerv facial și sunt în recuperare. (…) Acum mă simt puțin mai bine. Șapte zile s-a ocupat domnul doctor cu toată echipa lui foarte intens de mine. Am perfuzii aproape zilnice, cu laser…”, a povestit Carmen Șerban, în emisiunea „Viața fără filtru”, de la Antena Stars, potrivit Spynews.ro.
Carmen Șerban se află sub monitorizarea atentă a unei echipe de medici profesioniști, care au asigurat-o că se va vindeca în totalitate în scurt timp. Solista este nerăbdătoare să se recupereze complet, având în vedere că trebuie să revină pe scenă. Cântăreața are deja o serie de concerte programate pentru lunile următoare.
Liftingul facial este o procedură chirurgicală sau non-chirurgicală utilizată pentru a îmbunătăți aspectul feței și gâtului. Intervenția reduce semnele îmbătrânirii, ridurile și laxitatea pielii. Scopul principal al liftingului facial este acela de a oferi un aspect mai tânăr și mai ferm.
Citește și: Cu ce se ocupa Carmen Șerban înainte de a deveni cântăreață
Citește și: Carmen Șerban a slăbit 6 kg fără dietă. Care este alimentul la care a renunțat definitiv
De ce nu are Carmen Șerban copii
În urmă cu mai mulți ani, despre Carmen Șerban s-a speculat că ar avea o fiică. În realitatea, fetița respectivă era nepoata și fina ei.
„Eu nu am copii. Dacă aș fi avut copii, m-aș fi lăudat în gura mare. Nu e nimic de ascuns. Viața nu a fost atât de generoasă cu mine pe aceste planuri. Nu m-aș fi văzut, sincer, în viața de mamă, chiar dacă îmi plac mult copiii, iar ei trag la mine la toate spectacolele”, a dezvăluit cântăreața în 2022, în emisiunea „Exclusiv VIP”, de la Prima TV.
Foto: Instagram/@carmen.serban.official
Ultima modificare martie 4, 2025 5:04 pm