Andreea Marin locuiește într-o casă luminoasă în zona de nord a Bucureștiului. Prezentatoarea TV în vârstă de 49 de ani a cumpărat vila spațioasă după divorțul de Ștefan Bănică Junior, alături de care are o fiică, Ana Violeta Bănică. Jurnalista locuiește cu Violeta și cu actualul iubit, Adrian Brâncoveanu, consul general al României în Haifa, Israel.
Weekendul trecut, Andreea Marin a publicat pe Instagram o filmare cu livingul ei luminos și cu animalele sale de companie. Prezentatoarea de televiziune are doi căței, trei pisici și câteva zebre australiene într-o colivie de o dimensiune impunătoare. Tot o dimensiune impunătoare are și lampa jurnalistei în formă de cal în mărime naturală.
În videoclipul publicat recent pe rețelele sociale, Andreea Marin a surprins și colțișorul cu pianul alb Yamaha la care cântă fiica ei, Violeta. Pe acesta era așezată una dintre pisici, o ramă cu o fotografie cu Violeta când era mică, o jucărie în formă de căluț și o vază cu un buchet de flori albe și mov.
Jurnalista a continuat „turul” cu zona de living, unde a surprins masa de dining, a treia pisică în dreptul ferestrelor, un șezlong pe care era așezată a treia pisică, un tablou cu o balerină, lampa în formă de cal în mărime naturală și colivia impunătoare a zebrelor australiene.
Paralel cu masa de dining, Andreea Marin are un șemineu, iar deasupra lui un televizor cu ecran plat. Din living se poate ieși în curte, unde prezentatoarea a amenajat și o zonă încăpătoare de luat masa în aer liber. Jurnalista se mândrește cu curtea ei verde, în care are o mulțime de flori, pomi fructiferi, viță de vie și plante aromatice, printre altele.
În urmă cu ceva timp, pentru Unica.ro, Andreea Marin mărturisea care este oaza ei de liniște acasă.
„Dormitorul, firește, e oaza mea de liniște, și e la mansardă. Un spațiu larg, cu bârne de lemn, cu cadă pictată manual de pictorița mea de suflet, Maria Parascan. Cu budoarul meu mic și cochet pe care, ca femeie, l-am visat o viață. Cu o saună pentru doi și un spațiu deschis ca o garderobă fără dulapuri, mobilierul fiind proiectat după dorința noastră din țevi și coturi sudate și lemn. Cu lăzi de zestre pictate și baie cu chiuvetă din piatră…
O mansardă-poveste, cu vederea spre câmpul pe care trec zilnic vaci și oi și câinii care păzesc turma. E idilică imaginea, iar în zare vezi o pădure. Așadar, după un efort de doi ani cu o pandemie de traversat, acest loc de suflet a devenit realitate, deci uităm ce a fost greu, căci… a meritat”, ne spunea jurnalista într-un interviu din 2021.