Cătălin Botezatu și-a obișnuit fanii cu ținute și accesorii excentrice. Fiecare apariție în fața camerelor de filmat nu poate fi trecută ușor cu vederea, iar designerul recunoaște că îi place să iasă în public, de fiecare dată, cu lucrurile care îl pun în evidență.
De curând, designerul a vorbit despre ținutele și accesoriile lui, dezvăluind suma aproximativă a celui mai scump costum pe care îl are în garderobă.
Cea mai scumpă ținută a lui Cătălin Botezatu
Într-un interviu difuzat în cadrul emisiunii „Teo Show”, de la Kanal D, Cătălin Botezatu a dezvăluit care este ținuta lui din garderobă care costă cel mai mult. El a vorbit, de altfel, și despre câștigurile din 2022.
„Suficient de mult ca să cheltui la fel de mult. Dacă fac un milion de exemplu, eu investesc un milion jumătate în prezentări”, a răspuns deisgnerul la întrebarea „Câți bani a făcut Cătălin Botezatu în 2022?”
În ceea ce privește cea mai scumpă ținută purtată, designerul a spus că are foarte multe piese care costă mult. El a vorbit în special despre diverse outfit-uri, dar și despre sacouri bătute în priete prețioase.
„Am ținute, ourfit-uri de 15.000-20.000 (n.r de euro), sacouri bătute-n pietre…”, a adăugat el.
Dubai a devenit a doua casă pentru Cătălin Botezatu. Noaptea dintre ani l-a prins pe designer acolo, într-o destinație exclusivistă.
Petrecere memorabilă la 56 de ani
Cătălin Botezatu a împlinit 56 de ani luna trecută. A marcat evenimentul printr-o petrecere de neuitat, alături de cei mai importanți oameni din viața lui.
Pe lângă nume mari din showbiz-ul românesc, de la eveniment nu avea cum să lipsească Loredana Groza, care a făcut show la petrecere. Designerul și-a sărbătorit ziua de naștere în stil grandios.
Bote a organizat o masă mare pentru prieteni, ialături de care a petrecut într-un un club de fițe din Capitală.
Cătălin Botezatu și-a început cariera în modă în anul 1984 ca manechin al casei de modă Venus, condusă de Zina Dumitrescu. În anul următor, a primit, la Frankfurt, titlul de Cel mai bun manechin al anului în Europa.
A urmat cursurile Institutului European de Modă din Milano, unde l-a avut ca profesor pe celebrul Gianni Versace, care și-a lăsat amprenta pe multe din viitoarele sale creații. Creatorul italian l-a ales să lucreze timp de șase luni în celebrele Ateliere Versace de la Milano. La scurt timp după reîntoarcerea în țară, a devenit director de stil al casei de modă Europa din București, după care și-a înființat propria casă de modă, Delphi.
Și-a deschis prima casă de modă în țară în 1996 și a lansat numeroase colecții: Egiptyon, Budha Bar, Angels, Ameno, Wiches, Bizantium, Barbarian, Kyoto, Chicago sau J.O. În cadrul fiecărei colecții spectacolul a fost întotdeauna complet: creații de calitate, regie, multă muzică bună, selectată cu gust și fantezie, și desigur, culoare.
În octombrie 2007, a devenit primul creator de modă care a realizat o prezentare de lenjerie în timpul unei curse aeriene. La Paris, designerul a susținut o paradă a modei în cadrul evenimentului „Heritage Mode et culture – Paris 2007”, organizat la Ambasada României, sub înaltul patronaj al Ministerului Afacerilor Externe.
Anul 2008 marchează începutul colaborării dintre Cătălin Botezatu și Quelle, fiind lansată colecția Pret-a-Porter by Cătălin Botezatu.