Cătălin Scărlătescu a povestit că a luat o „infecție ciudată” dintr-o vacanță. În consecință, juratul de la MasterChef România a pierdut câteva kilograme. Vedeta de la Pro TV a dezvăluit și că a fost nevoit să meargă cu un cadru din cauza infecției contractate.
Cătălin Scărlătescu (52 de ani) a contractat o „infecție ciudată” la începutul anului 2025, într-un concediu peste hotare. Juratul de la MasterChef România nu a precizat destinația de vacanță din care a contractat infecția, însă cel mai probabil este vorba despre Bali.
„Cu greutatea, în momentul de față, sunt bine. Am avut o problemă de sănătate. Am fost într-o vacanță și am luat o infecție ciudată și am scăpat de câteva kilograme, dar a trebuit să merg cu cadru. S-a întâmplat în ianuarie”, a spus Cătălin Scărlătescu, pentru Fanatik.ro.
Vedeta de la Pro TV a povestit că a făcut injecții timp de o lună de zile pentru a combate infecția.
„M-a mușcat o scolopendră, ceva. Vreo lună de zile am tot tras. Dă-i injecții, dă-i pe dracu’. Dar sunt bine, viu, nevătămat și cu 9‑10 kilograme mai jos. Tot răul a fost spre bine”, a mai spus juratul de la MasterChef.
Cătălin Scărlătescu, adevărul despre Bali, destinația de vacanță preferată a vedetelor
În ianuarie anul acesta, Cătălin Scărlătescu și-a promis că nu se va mai întoarce niciodată în Bali, după ultima escapadă acolo.
„Cel mai frumos loc din Bali, aeroportul și Bali Mandira (resort – n.red.), în rest doar gunoaie multe pe plajă și prețuri mari pentru servicii mici. A fost ultima încercare. Mai ajung aici doar dacă aterizează avionul «forțat». Să nu începeți cu «vibrația, spiritualitatea» sau alte c#%^$@, că nu mai crede nimeni”, a scris chef Cătălin Scărlătescu pe Instagram.
Tot în ianuarie 2025, Cosmin Seleși a dezvăluit cât de dezamăgitoare a fost experiența lui în Bali. Alături de soția lui, Irina, și de cei doi copii ai lor, Tudor Nicolae și Ana Ilinca, Cosmin a ales să petreacă cinci zile pe insula din Oceanul Indian.
„Am început cu cea mai lăudată insulă de aici, Gili Island. Toată lumea ne-a spus că este superbă, party island, bla, bla… De cum am ajuns am descoperit o plajă frumoasă, dar… nu murdară, foarte murdară! Apa drăguță, poți înota cu broaște țestoase și, în același timp, cu un cal al unui localnic care îl spală în mare lângă tine. Cazarea drăguță, raport calitate-preț ok. În rest, mâncare scumpă. Berea 3,70 € (18,41 RON) la 330 ml. Multă mizerie peste tot, chiar peste tot”, a povestit prezentatorul de la Pro TV.
Dezamăgiți de Insula Gili, Cosmin și familia lui s-au relocat în Bali, unde dezamăgirea a continuat.
„Am decis să fugim în prea-lăudatul Bali! Acum e acum! De patru zile caut acel Bali pe care îl laudă toată lumea! Ei bine, nu există! De ce nu spune nimeni despre mizeria de peste tot? Despre vestita boală „Bali Belly”? Despre acele cazări minunate la prețuri mici, dar care de fapt sunt localizate în spate sau undeva departe de civilizație? Că orice drum de o oră îl faci în două sau chiar trei ore! De faptul că dacă mergi pe jos pe stradă trebuie să ai grijă să nu-ți fure cineva telefonul sau să-i smulgă poșeta de pe braț soției? Fiica mea de 9 ani a fost scuipată pe stradă!”, a mai dezvăluit actorul.
Printre vedetele din țara noastră care au fost cucerite iremediabil de Bali se numără Speak (Ștefan Sprianu) și logodnica lui, Cristina Ștefania Codreanu.
„Ștefan a zis o chestie foarte interesantă. Că, dacă Dumnezeu ar sta undeva și ar avea un loc preferat, ar fi Bali. Oamenii sunt calzi, locul e foarte frumos, cald și primitor. Mai ales dacă ești o persoană spirituală, acela este locul. Te regăsești complet. Pe lângă asta, vizual e foarte frumos. E superb ca peisaje”, a spus Cristina Ștefania Codreanu în aprilie 2023, într-un interviu pentru Unica.ro.
La rândul ei, Adela Popescu a spus în mai multe rânduri că iubește Bali. Printre vedetele care au mai vizitat insula indoneziană se mai numără Laura Cosoi, Dana Rogoz, Gina Pistol și Smiley, Lora, Alexia Eram, dar și mulți alții.