CĂTĂLIN MĂRUŢĂ: „Umorul este unul dintre atuurile căsniciei mele”

.

Îşi doreşte să rămână cel puțin la nivelul la care a ajuns, are o căsnicie fericită şi un copil încântător, dar… şi-ar mai dori măcar unul. Până atunci, ne întâmpină cu un nou sezon „Happy Hour” şi e în gardă pentru farsa soţiei.
A reînceput un nou sezon „Happy Hour”. Ai emoţii că Andra îşi va lua revanşa cu farsa promisă?
Mă aștept la orice, mai ales că poate face oricând un pact cu echipa mea! Sper să mituiesc vreun co-echipier și să mă pună-n temă mai devreme! (râde)

După gluma cu taxiul, pe care i-ai făcut-o când a împlinit băieţelul vostru David un an, a început să conducă?
Andra conduce și îi place, iar eu mă bucur, pentru că acum pot să beau o bere în oraș. Ha, ha! Înainte stăteam ore-ntregi pe limonade la restaurant!

În august a fost ziua Andrei, pe care aţi serbat-o în Marbella. Îi pregătisei şi un cadou-surpriză sau cadoul a fost chiar vacanţa?
În fiecare an, soţia mea are parte de trei categorii de surprize de ziua ei: cadoul în sine, cadoul-călătorie și cadoul-farsă. Anul ăsta am petrecut la Marbella (Spania) pentru că a devenit o tradiție. Știam că-i place locul, așa cum îmi place și mie, deci, vorba aia, de ce să încerci să schimbi ceva ce știi că-ți place numai din dorința de a bifa mai multe locuri?!

În vacanţă vă place să vizitaţi de dimineaţa până seara, să dormiţi mult sau să vă faceţi poftele cu delicii culinare?
Sincer? Câte puțin din fiecare. Vizităm ceea ce merită vizitat, lenevim destul, dormim până târziu şi ne răsfățăm și gastronomic. În fond, ăsta e rostul vacanței, să faci ceea ce nu prea ai timp în restul anului. Suntem ocupați până peste cap în general, așa că vacanțele sunt chiar un paradis pentru noi. Marbella are și dulciuri delicioase și plaje superbe, pe care poți zace leneș toată ziua, dar și obiective turistice atractive.

David a fost cu voi sau a rămas cu bunicii?
Nu a fost cu noi, pentru că am stat doar câteva zile și n-am vrut să-l obosim inutil, dar am fost și cu el la mare. Îl ferim de călătoriile lungi, pentru că e mult prea mic să înțeleagă ceva din ce vede și este şi obositor. Deocamdată l-am luat cu noi mai mult prin țară, mai ales la munte, unde-i place la nebunie!

Formaţi un cuplu îndrăgit. În România reuşiţi să aveţi ieşiri în doi sau se întâmplă numai în străinătate, unde nu vă cunoaşte multă lume?
Să știi că am constatat ceva. Nu e mare diferență între ieșirile noastre din țară și din străinătate. Noi mergem des în Spania, iar acolo ne știe toată lumea, sunt foarte mulți români. În plus, cei mai mulţi au antene de satelit și se uită la „Happy Hour”, plus că ascultă toți muzica Andrei, hiturile ei se difuzează în Spania. Și atunci, sincer îți spun, ne vedem cu mulți români și în țară, și-n străinătate. Nu ne deranjează asta, dimpotrivă. Păi acum câțiva ani am fost în Egipt și ne-am întâlnit cu câțiva români în Luxor, în Valea Regilor. Ne-au recunoscut, ne-au salutat, ne-au rugat să ne pozăm cu ei… E un sentiment plăcut, în orice caz!

E dificilă iubirea în vizorul publicului?
Pentru noi nu e nimic dificil în ecuația asta. Noi suntem o familie, avem o viață normală și, atâta timp cât nu-ți pui poalele-n cap în public, nu are nimeni ce comenta. Avem, cum spuneam, o viață obișnuită.

Din afară pare că umorul este unul dintre atuurile căsniciei voastre. E adevărat?
După părerea mea, umorul contează enorm. Viața nu e simplă, deci dacă știi s-o glazurezi cu umor, ești salvat. Cuplurile care nu știu să râdă sunt în mare pericol, asta e opinia mea, îmi cer scuze dacă greșesc. Prin urmare, da, eu și Andra suntem cu adevărat un cuplu vesel, râdem mult, asta vă poate confirma orice persoană din anturajul nostru.

Vă doriţi şi o fetiţă sau cu David e formula completă?
Sigur că ne-ar plăcea să avem și o fetiță, mai ales că fetele seamănă cu tații! Noi oricum ne mai dorim măcar încă un copil, vrem un frățior sau o surioară pentru David, însă (probabil din superstiție) nu ne rugăm neapărat să fie băiat sau fată, ci doar să fie un copil sănătos și fericit!

Pentru viitorul apropiat ce dorinţe ai?
Liniște, sănătate pentru ai mei, un început frumos pentru „Happy Hour” şi să rămân cel puțin la nivelul la care am ajuns acum, pe toate planurile: sufletesc şi profesional.

NU POT TRĂI FĂRĂ…

… familie, „Happy Hour” și Mourinho
„Nu îmi imaginez viaţa fără familie, fără prietenii mei, „Happy Hour” şi … (aplauze!) fără Mourinho, ha, ha, ha, că tot ne facem vacanța în Spania! Familia și prietenii înseamnă dragoste și echilibru, „Happy Hour” înseamnă (ce coincidență!) tot dragoste și echilibru, iar Mourinho… eheeei, asta înseamnă tabiet, admirație și un semn că există calitate. Deci există speranță!”

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton