Cătălin Bordea a avut o primă reacție după ce fosta lui soție, Livia, a fost surprinsă în ipostaze intime în compania cântărețului Spike, cel care i-a fost cavaler de onoare la nuntă.
Comediantul a divorțat de Livia în urmă cu câteva săptămâni, după o relație de mai bine de 11 ani și un mariaj de 4 ani, dar motivul separării nu a fost specificat de niciunul dintre cei doi foști soți.
Cătălin Bordea: „Acum sunt într-un loc mai bun”
„Oamenii se mai și despart. Eu și Livia, din păcate, facem parte dintre acești oameni, începând de astăzi după ce am semnat actele de divorț. Pot spune doar că niciun motiv clasic nu a dus la această separare și rog presa să îi respecte și ei suferința. O poveste s-a încheiat, însă sunt altele frumoase care rezistă și care dau dovadă de putere. Să ne concentrăm pe ele. Mulțumesc” – a transmis actorul și comediantul în mediul online, după despărțire.
Recent, Livia a fost surprinsă în compania lui Spike, despre care se știa că era bun prieten cu Bordea, fiindu-i cavaler de onoare la nuntă, în timp ce lua masa cu un alt cuplu. Iar la plecare, cei doi s-au sărutat în mașina artistului.
Cătălin Bordea a avut o primă reacție cu privire la ce s-a întâmplat între Livia și Spike și a transmis un mesaj pe Instagram în care spune că acum i s-au “reconfirmat anumite bănuieli” legate de fosta soție.
“Întotdeauna am considerat că oamenii care au valori comune ajung împreună. Mi s-a reconfirmat această credință, odată cu anumite bănuieli. Acum sunt într-un loc mai bun, de unde lucrurile se văd mai limpede. În rest, despre morți numai de bine” – este mesajul lui Bordea, postat în mediul online.
Spike, pe numele real Paul Mărăcine, era și el implicat în urmă cu ceva timp într-o relație cu Simona Maican, bună prietenă cu Livia Bordea, care i-a fost domnișoară de onoare la nuntă. Livia s-a angajat la casa de discuri la care lucrează Spike din 2021, pe post de PR, iar acum relația celor doi pare să fi planul profesional. După momentul în care Spike și Livia au fost surprinși sărutându-se, cântărețul a avut o reacție neașteptată, spunând că sunt doar colegi de firmă și că el se “sărută și cu managerul”.
„Suntem colegi de firmă. Ne mai și sărutăm, care este problema? Și cu managerul mă sărut. Nu avem ce să comentăm, nu ne interesează publicitatea. Nu mă simt nici bine, cred că am Covid, trebuie să închid”, a declarat acesta, contactat de cancan.ro.