Cât de greu a fost pentru Cristi și Adelina Chivu să-și crească fetele la Milano: „Am greșit de foarte multe ori”. Cum le-au ținut departe de droguri

.

Adelina Chivu a spus ce fel de părinți sunt ea și soțul ei, Cristi Chivu, dar și cum le-au protejat pe fiicele lor, Natalia și Anastasia, de pericolele din Milano.

Adelina Chivu a spus care sunt temerilor părinților de la Milano

Adelina Chivu a dezvăluit ce fel de mamă și, respectiv, tată, sunt ea și soțul ei, Cristi Chivu, în podcastul „Fain & Simplu”, găzduit de Mihai Morar, alături de care va prezenta noul sezon X Factor România. Fosta știristă a mărturisit că este îngrozită de momentul în care fiicele sale vor pleca de acasă. A povestit, totodată, din ce motiv a fost judecată de familie și apropiați pentru modul în care le-a crescut pe cele două fiice, Natalia și Anastasia, în vârstă de 15 și, respectiv, 13 ani.

„Sunt sigură că am greșit de foarte multe ori.”

„Eu urmez un parenting al meu pentru care am fost bullyzată (judecată – n.red.), mă alint, o foarte lungă perioadă de toți cunoscuții și familia mea. Eu, de când erau fetele foarte mici și au început să poată vorbi până în ziua de azi, nu mi-am schimbat tonul și discursul. Eu mă certam cu ele la 3 ani și mă supăram pe ele.

Nu am fost genul de mamă: Vrei păpiță?. Nu știu dacă e bine, eu îți zic ce am facut. Mi-a fost teamă. Eu nu pot să mă schimb. Sunt sigură că am greșit de foarte multe ori. Am avut foarte mult de învățat, doar că m-am menținut tare pe poziție. Acum suntem cele mai bune prietene. Cred că știu absolut tot. Știu bârfele din cadrul găștilor, știu cam tot, nu tot, dar multe”, a povestit Adelina Chivu, în podcastul „Fain & Simplu”.

Ce fel de tată este Cristi Chivu

„Este! (un soț și tată protector – n.red.) Cu fetele un pic prea mult, dar se dă pe brazdă. Ele au ajuns la vârsta la care vor să cunoască un băiat. El nu accepta această idee. Am avut un pic e stres când am văzut că se apropie momentul, dar a făcut față cu brio”, a mai spus Adelina, pentru sursa citată.

„Cristi a fost foarte implicat atât cât i-a permis timpul”, a completat.

În podcastul lui Mihai Morar, fosta știristă a povestit și un moment în care a realizat că fiicele sale au crescut și sunt aproape gata să se descurce pe cont propriu.

„Am ajuns acasă, depresie totală. Mi-am cunoscut dușmanul (gașca de prieteni – n.red.). Mi-e clar, în curând noi doi singuri vom rămâne pe această terasă (i-a spus lui Cristi – n.red.). A fost groaznic”, a povestit Adelina Chivu despre momentul în care i-a cunoscut pe prietenii fiicelor ei.

„Mă îngrozește gândul că pleacă. Toată lumea se plânge când anturajul e nașpa, eu mă plâng cât e frumos”, a glumit prezentatoarea de la Antena 1.

Pericolele din Milano

În continuarea aceluiași interviu, Adelina a vorbit despre cele mai mari provocări ale părinților din Milano.

„Drogurile. E un centru important de distribuție Milano. Am urmărit niște documentare. Ele sunt foarte cumințele. Nesiguranța de pe străzi. Este groaznic la Milano de trei ani, mai ales după pandemie”, a explicat Adelina.

Din fericire, familia Chivu locuiește într-o zonă foarte sigură. Vis-a-vis de blocul lor se află un parc și un centru comercial.

„Eu le văd când vin. E foarte sigur. Ele nu prea au dorința să se ducă cine știe unde. Au totul la îndemână. În complexul ăsta au și colegi de școală. Nu umblă prin oraș încă”, a mai povestit prezentatoarea de la „X Factor”.

Natalia și Anastasia sunt foarte apropiate de mama lor și foarte mândre de ea și de noul său proiect. Cele două s-au lăudat deja la colegi că mama lor va prezenta X Factor România. Cât despre carierelor lor viitoare, Adelina le încurajează pe fiicele sale să-și aleagă profesii care să le facă fericite.

„Momentan nu știu la ce facultate vor să meargă”, a răspuns Adelina Chivu, când a fost întrebată dacă le vede pe Natalia și Anastasia la studii în România.

Foto: Instagram/@adechivu

Ultima modificare octombrie 2, 2024 4:39 pm

PE ACELAȘI SUBIECT
    
Vedete din Romania Vedete internationale