Carmen Iohannis este extrem de discretă cu privire la viața sa personală, dar sunt unele detalii legate de câștigurile sale care au ieșit la iveală.
Prima Doamnă a României, în vârstă de 62 de ani, este profesoară de limba engleză la Colegiul Național Gheorghe Lazăr din Sibiu, meserie pentru care încasează lunar puțin peste 3.400 de lei, notează playtech.ro. Pentru că are o experiență în domeniu de peste 40 de ani, în 2021, veniturile i s-au mărit după depunerea unui dosar de gradație de merit.
Cum își mărește Carmen Iohannis lunar veniturile
Conform declarației de avere a președintelui României, Klaus Iohannis, publicată pe site-ul Administrației Prezidențiale în primăvara acestui an, în ultimele 12 luni, Carmen Iohannis a câștigat 41.283 de lei ca profesor. Dar Prima Doamnă mai obține bani și dintr-o altă sursă.
Potrivit aceleiași surse amintite anterior, Carmen Iohannis și soțul ei dețin mai multe imobile pe care le închiriază. Din chirii, soția lui Klaus Iohannis ar încasa circa 3.700 de lei pe lună.
Soții Iohannis dețin în Sibiu cinci imobile în Sibiu: două apartamente cumpărate în 1997 și 2001 (cu suprafețe de 84 mp și 253 mp) și trei case de locuit achiziționate în 1992 și 2007 (cu suprafețe de 377 mp, 76 mp și 64 mp). Cu trei ani în urmă, Carmen Iohannis a moștenit un alt apartament, tot în Sibiu, cu o suprafață de 67 mp.
Tatăl lui Carmen Iohannis a fost un om „tare așezat și bogat”
Carmen și Kalus Iohannis sunt căsătoriți din 1989. Prima Doamnă a României provine dintr-o familie catolică din satul Sânu, județul Mureș. Tatăl ei, Ion Lăzurcă, a fost blănar de meserie. În copilărie, Carmen a luat lecții de pian și balet.
„Tatăl lui Carmen, unchiul Ion, cum îi spuneam noi, a fost blănar, om tare așezat și bogat, muncea de dimineață până seara. A avut un necaz mare de la meserie, că s-a îmbolnăvit rău de la testarea pieilor și au fost nevoiți să-i scoată un plămân, dar a trăit până la 96 de ani. A fost un om extraordinar, ni se spunea și nouă că a jucat fotbal în tinerețe, era fruntea satului pe teren”, a explicat mătușa lui Carmen Iohannis, potrivit ego.ro.
Carmen și Klauss Iohannis s-au cunoscut în vremea studenției
Pe Klaus Iohannis l-a cunoscut pe când era studentă, la 22 de ani, iar șapte ani mai târziu cei doi s-au căsătorit.
„În timpul facultăţii am cunoscut-o şi pe soţia mea, Carmen, dar în vechiul cerc de prieteni. Ne-am plăcut, pur şi simplu, iar chimia dintre noi depăşeşte orice descriere. (…) A durat mult până ne-am căsătorit. Ne-am cunoscut la 22 de ani şi ne-am căsătorit pe la 29 de ani”, a dezvăluit Președintele României, potrivit digifm.ro.