Carmen Harra este renumită pentru previziunile ei. Nu cu mult timp în urmă, celebra clarvăzătoare a vorbit despre cel mai important subiect al momentului: coronavirus.
„Coronavirus este un virus care are simptomatologie similară cu răceala, cele două manifestându-se aproape similar. Diferența este că în cazul coronavirusului, avem de a face cu febră, tuse și dificultate în respirație, pentru că atacă organele centrale și este foarte periculos, dar și pentru că produce colapsarea organelor vitale”, a explicat Harra, ]ntr-un interviu, potrivit gândul.ro.
Clarvăzătoarea este de părere că toată panica mondială legată de coronavirus s-a declanșat deoarece nu se cunoaște, încă, un tratament exact. În plus, Carmen Harra susține că există o medicație pentru acest virus care ar fi fost descoperită în anul 1883 și folosită cu succes pentru tratarea malariei.
“Nu știu de ce se creează atâta panică în jurul Coronavirus, pentru că este mai puțin periculos decât gripele de care știm și care produc atâtea nenorociri și pot chiar omori oamenii. S-a produs panică pentru Coronavirus pentru că nu se știe exact tratamentul acestuia. Ce pot să spun este că eu nu văd așa o catastrofă, e doar panică, frică care s-a infiltrat în oameni. Există însă o medicație descoperită în 1883 care tratează malaria și acest medicament este foarte bun în tratarea Coronavirusului. Este un medicament care a tratat malaria în 1883”, a spus Carmen Harra.
Faimoasa prezicătoare este optimistă în ceea ce privește găsirea unui tratament adecvat pentru combaterea noului coronavirus.
“Văd că se face foarte mare alertă, dar eu cred că se vor găsi soluții și că situația nu este atât de gravă pe cât este amplificată de media, și chiar dacă sunt cazuri în România, nu văd o nenorocire atât de mare. Ar trebui să ne calmăm”, a încheiat Harra.
În vârstă de 64 de ani, fosta solistă de muzică ușoară Carmen Harra, a devenit faimoasă în ultimii ani prin sutele de previziuni pe care le-a făcut legate de cele mai importante evenimente petrecute de-a lungul timpului.