Carmen Brumă le-a oferit urmăritorilor de pe TikTok și Instagram o variantă sănătoasă de chifle de post cu linte roșie. Reacțiile la postare au fost împărțite. Unii internauți au apreciat ideea și au spus că o vor găti și ei, în timp ce alții au semnalat dezavantajele preparatului.
Cuprins
Ocazional, Carmen Brumă împărtășește în mediul online rețete rapide și sănătoase. Cea mai recentă este o rețetă de chifle de post, cu linte roșie în compoziție. Chiflele cu linte se prepară rapid și au un conținut bogat de proteine vegetale, sănătoase și gustoase.
„O variantă foarte bună pentru cei care țin postul sau pentru cei care vor o pâine proteică foarte ușor de făcut și foarte gustoasă”, spune Carmen Brumă pe TikTok și Instagram.
Cuprins
Ingrediente:
- 200g linte roșie hidratată;
- 3 linguri de tărâțe din semințe diverse;
- 3 linguri de drojdie inactivă;
- 1/2 linguriță de bicarbonat stins cu zeamă de lămâie;
- 2 linguri de ulei de măsline;
- 2 linguri de apă;
- sare, busuioc, fulgi de ceapă.
Mod de preparare:
- Se hidratează 200g linte roșie.
- Se pune într-un blender cu restul ingredientelor în cantitățile menționate mai sus.
- Se amestecă până se formează o pastă suficient de tare încât să poți forma niște bile.
- Se așază pe o hârtie de copt cu semințe de floarea soarelui și dovleac deasupra.
- Se bagă la cuptor 20 de minute la 180°.
„Și a ieșit ceva foarte gustos și foarte sănătos”, spune Carmen Brumă în încheierea videoclipului.
Citește și: Părintele Teologos a dezvăluit care este cea mai puternică rugăciune de spus în Postul Paștelui
Ce a semnalat o urmăritoare despre rețetă: „De-asta toată lumea se îngrașă în post”
Cei mai mulți dintre urmăritori au apreciat propunerea lui Carmen. Doi dintre ei au atras însă atenția asupra a două aspecte, balonarea și cantitatea de carbohidrați din această rețetă.
„Din păcate, la linte, în tabelul nutrițional primează carbohidrații. Proteina este la jumătate față de carbohidrați. Dacă mai pui și o felie de pâine… ohoooo. De-asta toată lumea se îngrașă în post. Consumă leguminoase pentru proteină și, de fapt, carbohidrații sunt la putere. Iar dacă mișcare ioc… se înțelege de unde apar kilogramele în plus. Sănătate!”, a comentat o urmăritoare.
„În post, leguminoasele sunt cea mai bună sursă de proteine, raportat la conținut caloric/fibre/proteine. Nu există sursă vegetală fără carbohidrați”, a fost răspunsul lui Carmen Brumă.
Citește și: 6 rețete de post mănăstirești. Ce să gătești de post
Carmen Brumă te învață cum să nu te îngrași în post
Postul Mare, Postul Paștelui, durează 40 de zile, la care se adaugă săptămâna Patimilor. În 2024, Postul Paștelui a început pe 18 martie și se va încheia pe 5 mai. Carmen Brumă a oferit câteva sfaturi despre cum să ținem post fără să ne îngrășăm.
- Evită excesul de alimente foarte procesate, cum sunt șnițelele de post, hamburgerul de post, mezelurile de post, maioneza de post, deoarece conțin cantități mari de carbohidrați simpli.;
- Mănâncă suficiente proteine vegetale din surse diferite, astfel încât să ai toți aminoacizii esențiali!;
- Nu exagera cu dulciurile vegane care au creme/blaturi din nuci/caju/alune. E posibil să aibă mai multe calorii decât cele convenționale.;
- Pentru o mai bună absorbție a fierului din sursele vegetale adăugați o sursă de vitamina C (lămâie, suc de lămâie, pătrunjel).
Foto: Instagram
Ultima modificare martie 25, 2024 4:25 pm