Andreea Bălan a spus când va avea loc nunta cu Victor Cornea: „Abia aștept să ne căsătorim”

.

Andreea Bălan a spus când va avea loc nunta cu Victor Cornea. Perechea s-a logodit în decembrie 2024, după aproximativ un an și jumătate de relație.

Când fac Andreea Bălan și Victor Cornea nunta

Andreea Bălan (40 de ani) și Victor Cornea (31 de ani) se pregătesc să-și oficializeze relația. Cântăreața a dezvăluit când va avea loc nunta lor.

„Cred că este sufletul meu pereche, este omul lângă care voi rămâne pentru tot restul vieții. Abia aștept să ne căsătorim. Se va întâmpla la anul și cred că este omul potrivit pentru mine, așa cum este el.
Pentru că eu, atunci când eram singură și mă rugam universului, lui Dumnezeu, spuneam: «Dă-mi ceva potrivit pentru mine și fetițele mele». Și uite că a apărut el. Este și pentru fetițele mele potrivit. Atunci când ești mamă trebuie să îți dorești să vină cineva în viața ta care să te accepte cu copii, dar să și fie potrivit, un exemplu, să știe să educe frumos”,
a declarat Andreea Bălan, la emisiunea „Viața fără filtru”.

Citește și: Andreea Bălan, adevărul despre ce a condus la eşecul în relaţia cu Keo şi mariajul cu George Burcea: „Am văzut că trăiesc cu invidie”

De ce au amânat evenimentul

Andreea Bălan și Victor Cornea s-au logodit în decembrie 2024 și își doreau să se căsătorească anul acesta însă au fost nevoiți să amâne evenimentul după ce au aflat că în familia jucătorului de tenis există problemele de sănătate.

„În principiu dansăm (la nunta lor în 2025 – n.red.). De ce spun în principiu? Pentru că n-am stabilit încă data nunții deoarece sunt niște probleme de sănătate în familia lui și trebuie și ne dorim foarte mult să se rezolve aceste probleme. După ce va fi totul bine, atunci o să stabilim și data nunții”, a explicat Andreea Bălan, la Antena Stars.

Citește și: George Burcea, despre relația cu Andreea Bălan, după despărțirea de Viviana Sposub: „Toate s-au rezolvat”

Cum a început povestea de dragoste dintre Andreea Bălan și Victor Cornea

După mai multe relații eșuate, Andreea Bălan și Victor Cornea și-au găsit sufletul pereche unul în celălalt și sunt pregătiți să-și oficializeze relația cât mai curând.

„Ne-am întâlnit într-o perioadă a vieții în care suntem bine din punct de vedere financiar și atunci ne permitem să ne oferim timp”, a mai spus solista, la Antena Stars.

Andreea și Victor s-au cunoscut prin intermediul rețelelor sociale și formează un cuplu de aproape doi ani. Între ei este o diferență de vârstă de nouă ani care, spun ei, nu se simte deloc.

Andreea Bălan și Victor Cornea au fiecare copii din alte relații. Cântăreața are două fiice din fostul mariaj cu actorul George Burcea (37 de ani), pe Ella Maya, de 8 ani, și Clara Maria, de 6 ani, în timp ce sportivul are un fiu, Luca, în vârstă de 11 ani.

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton