Anna Lesko împlinește miercuri, 10 ianuarie, 45 de ani. Prima ei piesă, „Ard în flăcări”, a fost lansată în urmă cu mai bine de două decenii. Cum arăta cântăreața la începutul carierei și de ce s-a despărțit de tatăl băiețelului ei, Adam?
Anna Lesko s-a remarcat la începutul anilor 2000, atât datorită frumuseții incontestabile, cât și vocii inconfundabile. Produsă de Marius Moga, prima ei piesă, „Ard în flăcări”, a ocupat poziția 82 în Romanian Top 100.
Anna Lesko, superbă atunci, superbă și acum, la 45 de ani
„Bă, la naiba. Da ce bine sună piesa asta după 20 de ani. (…) Din înțelepciunea bătrâneții pot zice că Lesko a fost un proiect reușit pentru țara noastră de atunci. Un fel de Kylie Minogue. Bun sound”, a scris cineva pe YouTube.
„Una dintre cele mai originale artiste din România, mereu am apreciat munca ei”, a scris altcineva. „Ce melodii plăcute la auz erau pe vremuri. Acum, unele sunt zgomote depresive”, a mai comentat o persoană.
Atunci, la fel ca și-acum de altfel, artista era o apariție sexy și o prezență plăcută, întotdeauna cu zâmbetul pe buze. În prezent, hitul „Anickya Maya”, lansat în 2005, rămâne cea mai cunoscută și fredonată piesă a Annei Lesko.
Artista a debutat în anul 2000, pe scena Festivalului de la Mamaia, cu piesa „Cu tine eu”. Doi ani mai târziu a lansat primul single, „Ard în flăcări”. După albumul de debut, „Flăcări”, a mai lansat alte cinci. În ultimii ani, deși încă susține concerte, artista s-a reorientat către o carieră preponderent online.
Pasiunea mai puțin cunoscută a Annei Lesko
Pe YouTube, Anna Lesko împărtășește frecvent rețetele ei preferate. Cântăreața este o prezență constantă și pe Instagram și TikTok. Artista nu este pasionată doar de bucătărie, ci și de lucrul manual. Anul trecut de Crăciun, Anna a lansat o colecție unică și limitată de globuri pentru brad.
Decorațiunile lucrate manual de artistă au avut prețuri între 145 și 250 de lei. În prezent, globurile sunt la reducere, cu prețuri între 72 și 170 de lei.
Citește și: Cum i-a spus Anna Lesko fiului ei că ea și tatăl lui s-au despărțit
De ce s-a despărțit Anna Lesko de tatăl copilului ei
Anna Lesko este mama unui băiețel, Adam, în vârstă de 9 ani, din fosta relație cu Adrian Neniță, cunoscut sub pseudonimul DJ Vinnie. Fosta pereche s-a despărțit în 2019, după opt ani de relație. Anna iubește cu pasiune și nu crede în căsătorie. În trecut, artista a mărturisit că motivul despărțirii de DJ Vinnie a fost întocmai lipsa pasiunii din relație.
„El nu a fost pregătit (n.red.: pentru despărțire), problema am semnalat-o eu. Eram pe jumătate de măsură. Mie îmi place să fie wow, să am parte de pasiune în dragoste. Noi am împărțit scena împreună, casa împreună, eram non-stop împreună. Nu a mai mers. Am avut o poveste de dragoste frumoasă, dar s-a dus”, a declarat Anna Lesko în urmă cu ceva timp, în emisiunea „La cină”, de la Digi24.
Foto: Instagram; YouTube
Ultima modificare ianuarie 15, 2024 2:57 pm