Andreea Răducan, prima invitată din emisiunea „La feminin”, proiect GSP despre ambiția și performanța femeilor în sport: „Am avut milioane de terapeuți”

.

Andreea Răducan a fost prima invitată a emisiunii „La feminin”, un nou proiect GSP.ro care aduce în prim-plan reușitele și reziliența, obstacolele și oportunitățile celor mai influente femei din lumea sportului. Fiecare interviu va urmări provocările personale și profesionale ale unor sportive de renume național și internațional.

Andreea Răducanu a vorbit despre durerosul moment de la Sydney 2000, în emisiunea „La Feminin”

În prima ediție, Andreea Răducan (40 de ani) a vorbit despre copilărie, familie, sacrificii, momente plăcute și mai puțin plăcute, despre cantonamente, medalii și competiții majore. S-a emoționat vorbind despre tatăl ei, pe care l-a pierdut la doar 22 de ani, și i-a revenit zâmbetul pe buze când a vorbit despre copiii ei.

În același interviu, Andreea Răducan a vorbit și despre unul dintre cele mai dificile momente din cariera ei sportivă, Jocurile Olimpice de la Syndey din anul 2000, unde a fost depistată cu pseudoefedrină, o substanță care se afla pe lista substanțelor interzise la acel moment, dar care se regăsea în medicamente precum cele pentru răceală sau gripă.

Citește și: Andreea Răducan, despre cazul de dopaj al Simonei Halep: „Uneori, poți plăti pentru greșelile altora!”

„A fost extrem de dificil și spun asta la o diferență de 20 și ceva de ani”

„E foarte greu să îți găsești cuvintele și să justifici dând un răspuns coerent… A fost extrem de dificil și spun asta la o diferență de 20 și ceva de ani. La momentul acela, eram pur și simplu blocată și nu înțelegeam nici ce caut acolo și nici ce vor oamenii aceștia de la mine! Dacă și astăzi vorbim despre ea, înseamnă că nu s-a încheiat… Eu am avut milioane de terapeuți. Toate mesajele de susținere pe care le-am primit după Sydney… Sunt convinsă că a ajutat enorm această susținere pentru ca eu să fiu capabilă să revin în sala de gimnastică”, a spus Andreea Răducan, în emisiunea „La feminin”.

Citește interviul integral cu Andreea Răducan pe GSP.ro.

„La Feminin”, în fiecare joi de la 20:00

Emisiunea „La feminin” poate fi urmărită ÎN FIECARE JOI, de la ora 20:00, pe site-ul www.GSP.ro, pe pagina de Facebook a Gazetei (link AICI), pe contul de YouTube al Gazetei (abonează-te aici).

Andreea Răducan a scris istorie în gimnastica românească. La Jocurile Olimpice de la Sydney din 2000 a contribuit la obținerea medaliei de aur pe echipe și a obținut argintul la sărituri. A cucerit medalia de aur la individual compus, dar Comitetul International Olimpic a decis să-i fie retrasă după ce a fost depistată pozitiv cu efedrină la controlul doping. În 2002 a decis să se retragă din activitatea de sportivă de performanță.

Foto: Captură YouTube

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton