Andreea Bostănică și-a cumpărat casa visurilor la doar 20 de ani. Cum arată locuința tinerei supranumite „Regina TikTok-ului”

.

Andreea Bostănică a dezvăluit în mediul online, cu ocazia împlinirii a 20 de ani, că și-a cumpărat casa visurilor. Tânăra supranumită „Regina TikTok-ului” se întreține preponderent din cariera online, unde are o comunitate de aproximativ 10 milioane de urmăritori. În august 2021, influencerița s-a lansat și muzical, cu piesa „Diamantele”. De ziua ei de naștere, Andreea a lansat un nou single, „Look into my eyes”.

Imagini cu casa pe care Andreea Bostănică și-a cumpărat-o la doar 20 de ani

Andreea Bostănică și-a sărbătorit aniversarea de 20 de ani la Paris. Camera de hotel cu vedere la Turnul Eiffel a fost decorată cu baloane în formă de inimă, trandafiri roz și zeci de lumânări aprinse. Într-un colț o așteptau și mai multe cadouri de la un brand de lux.

„Sunt cea mai fericită fată din lume”, a scris Andreea Bostănică la Instagram Story. Seara aniversară și-a petrecut-o alături de mama ei, Angela, de fratele ei și de o prietenă, într-un restaurant & club din capitala Franței, Matignon Paris, de unde a publicat mai multe videoclipuri tot la Instagram Story.

În aceeași zi, influencerița a dezvăluit că și-a cumpărat casa visurilor, publicând și primele imagini cu locuința. Postarea are peste 50 de mii de aprecieri și peste 500 de comentarii. Dacă unii urmăritori au felicitat-o pentru realizarea importantă, alții au acuzat-o că locuința i-a fost oferită de iubitul milionar din Dubai și nu este, de fapt, rodul muncii sale.

„La mulți ani mie! Sunt atât de fericit că mi-am cumpărat casa visurilor la 20 de ani! Cea mai frumoasă zi de naștere!”, a scris tânăra în dreptul postării despre noua casă.

Casa Andreei Bostănică se află în zona de nord a Bucureștiului.

Citește și: Mario Fresh și Alexia Eram s-ar fi despărțit, după 8 ani de relație. Artistul a șters toate amintirile cu fiica Andreei Esca

Câte apartamente are Andreea Bostănică

În vara anului trecut, după ce a susținut examenul de Bacalaureat, Andreea Bostănică a dezvăluit că are și „trei apartamente în Chișinău, un penthouse lângă el” și „primul apartament în cea mai bună zonă din București”. Dezvăluirile au venit ca răspuns la speculațiile cum că ar fi picat Bac-ul.

Andreea Bostănică a confirmat că la proba de Limba și literatură română a luat nota 7.

„Vă spun cu mâna pe inimă. Faptul că nu am luat 10 și 9 la Bac nu m-a încurcat absolut deloc să îmi procur recent trei apartamente în Chișinău, un penthouse pe lângă ele. Zilele astea primesc actele pentru a-mi cumpăra primul apartament în cea mai bună zonă din București.

Nu mai vorbesc de mașina pe care mi-am luat-o. Eu când mi-am luat mașina nici măcar nu terminasem clasa a XII-a, ca să înțelegeți. Dar vouă baftă la învățat pe de rost texte. Multă, multă baftă”, a mai spus atunci.

Citește și: Imagini noi de la cununia civilă dintre Cătălin „Tomată” Gheorghe, fostul iubit al Elenei Băsescu, și soția lui, Michelle Ciubuc. Câți copii are afaceristul

Cine este Andreea Bostănică

Andreea Bostănică și-a început cariera online în anul 2017, la doar 13 ani, pe YouTube, unde are acum o comunitate de peste 826.000 de abonați. Comunitatea ei online a crescut considerabil în perioada pandemiei, pe TikTok.

Andreea Bostănică s-a lansat în muzică în august 2021, cu piesa „Diamantele”. Apoi, în mai 2023, artista a lansat o nouă piesă, „Obsesie”, foarte apreciată de fanii ei. Cel mai recent, TikTok-erița a lansat piesa „Look into my eyes”, de inspirație orientală.

Andreea Bostănică a fost crescută de o mamă singură și spune că de la 13 se întreține singură.

„Eu am fost în club numai cu mama mea, cam de 5 ori. Nu cheltui banii pe petreceri, ci investesc în viitorul meu. De la 13 ani nu mi-a mai dat nimeni niciun ajutor. Singurul ajutor a fost de la mama mea”, a încheiat Andreea Bostănică.

Foto: Instagram/@andreeabostanica

Ultima modificare octombrie 3, 2024 12:59 pm

PE ACELAȘI SUBIECT
    
Vedete din Romania Vedete internationale