Anda Adam va avea o nuntă ca în filme. „Va fi total atipică! Va fi spectaculos!” Ce surprize are pentru invitați

.

Anda Adam și Yosif Mohaci se pregătesc de nuntă. Cei doi s-au căsătorit civil anul trecut, pe 23 decembrie, iar în acest weekend vor face cununia religioasă și petrecerea de nuntă.

Anda Adam și Yosif Mohaci vor avea o nuntă ca în povești

CONȚINUT VIDEO UNICA

Anda Adam (44 de ani) și soțul ei au intrat deja pe ultima sută de meti cu pregrătirile de nuntă și au mari emoții cu privire la marele eveniment. Cei doi au plănuit să se cunune în fața lui Dumnezeu sâmbătă, 29 iunie, la Mânăstirea Cașin, iar petrecerea va avea loc într-un club exclusivist din București. Artista spune că vor fi undeva la 300 de invitați, iar decorul și florile ar fi costat-o 30.000 de euro. Meniul va fi franțuzesc, sofisticat și bogat.

„Am acordat o atenție deosebită și meniului pentru petrecere. Vom avea aperitive pe stil franțuzesc, „Amuse-bouche” (n.r.: în traducere – „încântare a gurii” , este un aperitiv de mici dimensiuni, servit la începutul mesei), pește Halibut, Wellington beef și multe alte delicatese. Și candy barul este tot o combinație între prăjituri românești și franțuzești” – a mărturisit artista pentru click.ro.

Anda Adam: „Nuntă noastră va fi total atipică”

Anda Adam a mai anunțat că evenimentul va fi unul spectaculos, de neuitat și din punct de vedere artistic. Printre cei care vor anima petrecerea se numără Tzanca Uraganu, Mr. Juve, Oana Radu, Cocoș de la Călărași și Florin Salam.

„Vom avea între 250-300 de invitați. Deja suntem copleșiți de emoții și așteptăm ziua cea mare cu nerăbdare. Mai e foarte puțin! Mireasa nu cântă la nuntă, pentru că aduce ghinion, însă avem deja un program artistic foarte frumos și bine stabilit! Vor cânta Tzanca Uraganu, Mr. Juve, Oana Radu, Cocoș de la Călărași, Florin Salam și am pregătit și vreo 30 de numere de show cu acrobații. Va fi spectaculos!„, a mai spus ea, pentru aceeași sursă.

CONȚINUT VIDEO UNICA

În urmă cu câteva zile, artista spunea că și-a dorit o nuntă atipică, iar visul i se va îndeplini în weekend.

„Nuntă noastră va fi total atipică, o să fie într-un club! Am ales această locație tocmai pentru că ne dorim o super petrecere, gen Lio Ibiza! Niciun ballroom sau  restaurant nu se preta la o astfel de petrecere pe care ne-am dorit-o pentru nunta noastră.  

(…) Avem foarte multe elemente de  acrobații, costume cu oglinzi, fete suspendate în globuri, acrobați pe papainoage cu costume luminoase, mergem pe un cu totul alt concept. Avem un moment de tobe, tarabane, cu Giovanni, spre dimineață vine Florin Salam și am mai pregătit și multe alte surprize” – spunea ea săptămâna trecută.

Anda Adam și Yosif Mohaci s-au întâlnit în Brașov

Anda Adam are o fiică, Evelin, în vârstă de 5 ani, din căsătoria anterioară cu Sorin Andrei Nicolescu.

Anda Adam și-a început cariera muzicală în 1999, la vârsta de 19 ani, prin colaborarea cu trupa R.A.C.L.A. la piesa „Nu mă uita”. În 2021, a participat pe post de concurentă în emisiunea „Bravo,ai stil! Celebrities” – sezonul 7, difuzată de Kanal D.

Yosif Mohaci a mai trecut și el printr-o căsnice și are o fată, Nicole, în vârstă de 8 ani.

Citeşte întreaga ştire: Anda Adam povestește momentul în care a fost abuzată: „Luni de zile m-am simțit amenințată”

Citeşte şi: Cum o răsfață soacra pe Anda Adam. Artista și-a găsit fericirea lângă Yosif Eudor Mohaci: „Ne distrăm pe acest subiect”

Citeşte şi: Anda Adam, dur criticată de fani că s-ar fi îngrășat. „Cârcotașilor, fiți atenți!” Cum le-a răspuns răutăcioșilor

Citeşte şi: Pe ce cheltuiește Anda Adam, lunar, peste 10.000 de euro. „E cea mai mare obsesie a mea!”

Anda și Yosif s-au întâlnit într-un restaurant din Brașov, unde artista se afla cu prietenele ei și cu fiica sa. Deși el nu știa că Anda Adam este vedetă, a fost instat cucerit de artistă.

„La început de an am cunoscut-o. Nu am știut cine e, pentru că nu mă uitam la televizor. Am cunoscut-o într-un restaurant din Brașov. Cum am văzut-o, m-am dus la ea. Era cu niște prietene la masă și am luat un scaun și m-am pus lângă ele. (…) Numărul de telefon nu mi l-a dat, dar i l-am lăsat eu pe al meu, la hotel, pe o hârtiuță. Are și acum hârtiuța, dar nu m-a sunat niciodată”, a declarat soțul Andei Adam în emisiunea „Teo Show”, conform libertatea.ro.

Foto – Facebook

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton