Anca Dumitra a oferit detalii despre schimbările prin care a trecut de când a devenit mamă. Actrița din „Las Fierbinți” a născut primul copil, un băiat, în septembrie 2024.
Anca Dumitra (37 de ani) a devenit mama unui fiu, Levi Nicholas, pe 17 septembrie 2024. La câteva luni de la naștere, actrița a spus cum a schimbat-o apariția lui Levi în viața ei.
„E atât de recent și totodată simt așa, că e de când lumea și pământul. Am impresia că-l cunosc și că-i cu mine de-o viață. Nu-mi doresc decât să știu să-mi manageriez emoțiile, temerile, fricile, panicile, pentru că mărturisesc că sunt, într-atât încât să nu le transmit și să mă pot echilibra și să știu că pot să fac față fiecărei situații. Când e o primă experiență de genul acesta, transformațională cu totul, nu știi… ce să faci. Nu poți decât să ai încredere în instinctul tău și asta îmi doresc”, a spus Anca Dumitra în cadrul proiectului „Prima dată”, lansat de Raluca Hagiu.
Actrița a mai mărturisit că își dorește să se bucure de fiecare moment alături de fiul ei și ca acesta să fie sănătos și o sursă de energie bună pentru toți oamenii din jurul lor. Totodată, Anca a spus că iubirea pe care i-o poartă lui Levi nu seamănă cu nimic din ce a experimentat până acum.
Ce a simțit când și-a ținut fiul pentru prima dată în brațe
În cadrul aceluiași proiect, Anca Dumitra a descris momentul în care l-a ținut pe fiul ei pentru prima oară în brațe.
„Prima dată când l-am ținut în brațe a fost complet ireal. Numai că am născut prin cezariană și cumva eram nu neapărat atât de prezentă, însă a doua zi n-am s-o uit niciodată. A stat la pieptul meu, l-au pus la sân. După ce am alăptat știu că am avut o fericire inexplicabilă. E puțin spus. Țin minte că m-am machiat și m-am aranjat ca pentru cea mai frumoasă întâlnire din viața mea. Efectiv pluteam de fericire. În momentul în care ne-am privit în ochi am știut că e gata. Ne suntem pentru totdeauna”, a mai spus Anca Dumitra.
Cu ce se ocupă soțul Ancăi Dumitra, Manfred Spendier
Anca Dumitra formează de mai mulți ani un cuplu cu milionarul austriac Manfred Spendier (48 de ani). Soțul actriței locuiește în România din anul 2006.
Manfred Spendier este un om de afaceri din industria agriculturii. Bărbatul conduce o firmă importantă care produce utilaje agricole.
Anca Dumitra și Manfred Spendier s-au căsătorit civil la sfârșitul anului 2022 și religios pe 29 aprilie 2023. Între cei doi este o diferență de vârstă de 11 ani.