Amalia Năstase, dezvăluiri rare despre cei trei copii. Ce cariere și-au ales Alessia, Emma și Toma: „Merg la niște școli la care eu n-am putut să ajung” / Exclusiv

.

Amalia Năstase a vorbit cu mândrie și recunoștință despre cei trei copii, Alessia, Emma și Toma, despre carierele pe care aceștia și le-au ales și despre planurile lor de viitor, în exclusivitate pentru Unica.ro.

Amalia Năstase, dezvăluiri rare despre cei trei copii

La lansarea unui nou număr al revistei A List Magazine, fondată de Andreea Esca, Amalia Năstase (49 de ani) ne-a dezvăluit ce planuri de viitor au copiii ei.

Amalia Năstase are trei copii din două căsnicii. Din mariajul cu fostul tenismen Ilie Năstase (78 de ani), antreprenoarea are două fiice, Alessia și Emma, în vârstă de 21 și, respectiv, 18 ani. Din actualul mariaj cu Răzvan Vasilescu (44 de ani), Amalia mai are un fiu, Toma, în vârstă de 9 ani.

Citește și: Amalia Năstase a împlinit 49 de ani! Cum sărbătorește și ce spune despre înaintarea în vârstă: „Asta e realitatea” / Exclusiv

Fiicele Amaliei Năstase sunt studente peste hotare

Fiicele Amaliei Năstase sunt studente în străinătate. Alessia Năstase este studentă la Parsons, o școală de artă și design din Paris, în timp ce sora ei mai mică, Emma Năstase, studiază Antropologia la Universitatea Saint Andrews din Scoția.

„Îmi crește inima când știu că ele se descurcă singure. Că sunt fericite, că sunt la școli foarte bune. Că o să aibă în viață un parcurs pe care eu nu am putut să-l am, având în vedere că ele merg la niște școli la care eu n-am putut să ajung. Sunt foarte fericită pentru ele. Sunt foarte mândră că am putut să le ofer așa ceva și sunt recunoscătoare că au ieșit așa copii buni”, a spus Amalia Năstase, pentru Unica.ro.

Citește și: Alessia Năstase, dezvăluiri rare despre divorțul dintre părinții ei, Amalia și Ilie Năstase. „Am câteva amintiri.”

Alessia Năstase vrea să rămână în Franța după studii

Alessia Năstase plănuiește să se stabilească în Franța după încheierea studiilor, având în vedere că are mult mai multe oportunități de lucru în domeniul pe care îl studiază.

„Vrea să rămână la Paris, că de-aia a și făcut școala acolo. Are mult mai multe oportunități acolo, mai ales că ea a studiat tehnologia nouă în exprimarea design-ului vestimentar și a artelor frumoase. Îi place foarte mult lumea modei. Nu vrea să fie designer, nu asta a studiat, dar acolo găsește mult mai multe oportunități și ar vrea să rămână, da”, ne-a dezvăluit Amalia Năstase.

Citește și: Cât costă hainele create de Alessia Năstase, fiica de 21 de ani a lui Ilie Năstase. Colecția reprezintă un tribut pentru tenismen. „Este o declarație de dragoste, respect și admirație.”

Emma Năstase urmează universitatea la care au studiat Prințul William și Kate Middleton

La rândul ei, Emma Năstase a ales o universitate de peste hotarele țării noastre. Emma urmează aceeași universitate pe care au urmat-o și Prințul William și soția lui, Kate Middleton.

„Emma este în anul întâi la St. Andrews, studiază Antropologia și Sociologia. Mai are încă trei ani, în afară de acesta, dar îi place foarte mult. St. Andrews, în Scoția, e un orășel care, cumva, e dedicat acestei universități, care este din 1413. Nu știu ce se întâmpla la noi pe atunci, dar la ei se întâmplau universități și Emma este foarte îndrăgostită de locul acela”, a povestit Amalia Năstase, pentru Unica.ro.

Citește și: Alessia, fiica lui Ilie Năstase, s-a afișat cu iubitul pe Instagram, cu limba scoasă. Cum a reacționat mama ei, Amalia Năstase. „Cerem scuze”

Fiul Amaliei Năstase, Toma, vrea să devină fotbalist

Deși mai are mult timp să se decidă asupra carierei lui, fiul Amaliei, Toma, este determinat să facă performanță în fotbal.

„Tomiță e fotbalist, îi place foarte mult. E legitimat la un club și îi place foarte mult fotbalul și vrea să devină mai bun ca Ronaldo, ca să știți și voi (zâmbește)”, a încheiat Amalia Năstase.

Foto: Instagram

Montaj: Ștefan Buzoianu

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton