Alina Sorescu (37 de ani) a negat declarațiile făcute de Alexandru Ciucu, fostul soț, care a spus că nu și-a văzut fiicele timp de două luni în 2022, după decizia divorțului.
Cuprins
Cuprins
Alexandru Ciucu: „Două luni nu mi-am mai văzut copiii decât prin gardul școlii!”
Artista și designerul Alexandru Ciucu (48 de ani) au hotărât să pună punct căsniciei pe care au avut-o timp de mai bine de un deceniu, iar de doi ani se judecă în instanță pentru custodia fetelor. În urmă cu câteva zile, designerul spus, în exclusivitate pentru Unica.ro, că nu și-a văzut fetele o vreme, explicând cum acela a fost cel mai greu moment din viața lui.
”Cel mai greu moment din viața mea a fost într-o dimineață de februarie în 2022, când m-am întors într-un suflet de la Paris cu primul zbor disponibil și am găsit casă goală, fără copii. Am simțit că se termină lumea și că se prăbușește pământul cu mine. Durerea era atât de mare că nu puteam nici să plâng, nici măcar să mă mișc. (…)
Primisem din senin, cu o seară înainte, eu fiind plecat din țară, un email cu un scurt mesaj de informare. Spunea că de azi înainte copiii părăsesc locuința în care au crescut și vor locui la o adresă total necunoscută mie. Acolo puteam să vin să-i văd doar cu programare în prealabil. Lucru care s-a dovedit, oricum, a fi doar vorbe, pentru că în următoarele două luni nu mi-am mai văzut copiii decât prin gardul școlii în pauzele dintre cursuri” – ne-a spus Alexandru Ciucu.
Alina Sorescu neagă declarațiile fostului soț
Recent, Alina Sorescu a negat declarațiile fostului soț, spunând că și-a văzut fetele în perioada în care el spune că nu a avut acces la ele. Artista este de părere că toate cele spuse de Alexandru Ciucu sunt o provocare pentru ea, căreia nu îi va da curs, deoarece se află încă plin proces de divorț.
„Aș vrea să punctez și că nu este adevărat că fetițele nu și-au văzut tatăl timp de două luni, aș avea multe de zis, dar nu! (…) Nu este adevărat. Mi se pare iarăși o coincidență foarte mare că vin înainte de reluarea procesului pe care îl avem pe rol și care se va relua peste o lună”. – a spus Alina Sorescu, în emisiunea ”Excludive VIP”, moderată de Cristi Brancu.
Întrebată dacă fetele Carolina (10 ani) și Raisa (7 ani) și-au vizitat tatăl în perioada pe care el a descris-o ca fiind ”cea mai grea” din viața lui, Alina Sorescu a replicat:
„Da, normal, și o fac în continuare, așa cum programul o impune, dar nu vreau să răspund acestor provocări. Până la urmă, noi avem un proces care este pe rol, nu vreau să se interpreteze că ieșirile mele publice sunt pentru a face probe în instanță.
Până la urmă eu am vorbit despre acest divorț strict prin prisma programului fetițelor. Asta este ceea ce am comentat și comentez acum: programul stabil care sper să se stabilească pentru fetițe, un program stabil și sănătos pentru dezvoltarea lor armonioasă, și despre toate celelalte lucruri evident că se va discuta acolo, în instanță. Ceea ce iarăși pot să spun este că declarațiile sunt deformate, iar realitatea este cu totul alta.”
Alina Sorescu și Alexandru Ciucu se vor întâlni în instanță în această primăvară
Artista și desigenrul vor avea o nouă înfățișare în procesul de divorț peste câteva săptămâni. Alina Sorescu își dorește pentru fete un program stabil de vizită, în timp ce Alexandru Ciucu vrea un program alternant. Carolina și Raisa au în prezent custodie comună, iar mama lor speră ca de data aceasta, magistrații să ia o decizie favorabilă fetelor.
„Apelul începe acum în primăvară, iar tatăl lor cere același program de o săptămână cu o săptămână. Eu îmi doresc pentru ele un program stabil, o normalitate, șansa ca ele să poată avea o rutină școlară, un program cât de cât stabilit, astfel cât să poată să aibă un mers normal al tuturor activităților lor. Eu cer program stabil, tatăl lor cere program alternant. De doi ani e procesul. Va mai dura.
Cred că asta înseamnă iubirea pentru copii, ca lor să le fie bine și ei au nevoie de stabilitate, să știe unde este acasă pentru ele”, a declarat Alina Sorescu, acum câteva luni, în emisiunea „La Măruță”.
Foto – Facebook
Ultima modificare iunie 21, 2024 11:45 am