Alina Sorescu a spus care e cea mai mare provocare a ei în rolul de mamă, în plin divorț de Alexandru Ciucu: „E un moment delicat” / Exclusiv

.

Alina Sorescu împletește cu succes harul de a-i instrui pe cei mici cu marea ei pasiune, muzica. În exclusivitate pentru Unica.ro, artista a spus cât de onorată este să lucreze cu copiii, cum le crește pe Carolina și Raisa, fiicele sale, dar și cum arată viața ei în prezent, la doi ani și jumătate de la depunerea actelor de divorț de Alexandru Ciucu.

Cum își crește Alina Sorescu cele două fiice, după despărțirea de Alexandru Ciucu

La aproape 38 de ani, Alina Sorescu are o mulțime de lucruri pentru care să fie recunoscătoare. Pentru sănătatea ei și a familiei, pentru cele două fetițe care sunt motorul ei în tot ceea ce face, precum și pentru cariera care o împlinește din toate punctele de vedere.

Anul acesta de ziua ei, 14 iulie, Alina Sorescu se va sărbători alături de familie, așa cum face în fiecare an. Fiindcă am întâlnit-o la deschiderea unui nou centru de wellness din București, am vorbit cu solista, printre multe altele, și despre cum își restabilește echilibrul atunci când trece printr-o perioadă mai dificilă.

„Echilibrul meu vine dintr-o îmbinare, zic eu fericită, a tuturor planurilor din viața mea. Nu pot să spun că acum sunt neapărat într-un moment în care să simt echilibrul, încă îl caut. Îmi doresc să-mi găsesc liniștea din toate punctele de vedere. Încerc să mă bucur de ceea ce este bun în viața mea. Fetițele sunt motorul în tot ceea ce fac. Activitatea mea profesională mă ajută să-mi găsesc energia să merg mai departe, publicul, cei care mă urmăresc, familia mea extinsă. Cred că e important să îți găsești o sursă de echilibru în ceea ce ai bun și stabil și liniștit în viața ta”, a spus Alina Sorescu, pentru Unica.ro.

Citește și: Alina Sorescu spune că ar fi trebuit să divorțeze mai devreme. Ce s-a întâmplat înainte de separarea de Alexandru Ciucu

Ce își dorește Alina Sorescu să le învețe pe Carolina și Raisa

Pentru Alina Sorescu este o onoare și, totodată, o responsabilitate uriașă să le predea copiilor. Cântăreața simte că „Picii lu’ Soreasca” o încarcă de fiecare dată cu puritatea și energia lor pozitivă. Atât pe elevii ei, cât și pe copiii săi, Alina își dorește să-i învețe să creadă în visurile lor. În acest scop a lansat piesa „Totul începe cu un vis”.

„Mi-aș dori ca fetele mele să creadă întotdeauna în ceea ce-și doresc. Să creadă mereu în visul lor”, ne-a spus artista.

Citește și: De ce nu au ajuns Alina Sorescu și Alexandru Ciucu la o înțelegere cu privire la programul fetelor. „Este bulversant!”

În ce măsură integrează Alina Sorescu tehnologia în viața fetițelor ei

Alina Sorescu este un părinte echilibrat care se informează în permanență și care, mai presus de orice, își ascultă intuiția și instinctul matern. În ceea ce privește creșterea fiicelor ei, Carolina și Raisa, cântăreața evită excesele de orice fel. Alina ne-a spus în ce măsură integrează tehnologia în viața fetițelor ei, ce părere are despre sfaturile de parenting, dar și care este, în această etapă a vieții sale, cea mai mare provocare a ei ca mamă.

Alina Sorescu este de părere că tehnologia joacă un rol important în viața noilor generații, așadar nu o evită cu orice preț, însă o îmbină cu alte activități. „O activitate artistică în copilărie este de folos oricărui copil pentru a-l ajuta să devină dezinvolt și pentru a căpăta încredere și curaj”, ne-a mărturisit Alina.

Citește și: Alina Sorescu și Alexandru Ciucu, vacanță cu fiicele. Artista a făcut anunțul: „Sunt fericită că sunt liberă”/ Exclusiv

Cea mai mare provocare a Alinei Sorescu în rolul de mamă

Cât despre cea mai mare provocare a ei ca mamă, Alina Sorescu ne-a mai spus: „În situația noastră de familie e un moment delicat și am multe provocări în calitate de mamă tocmai din dorința de a le asigura un trai stabil, o rutină în ceea ce privește activitatea lor școlară. Sper ca toată situația noastră de familie să se regleze și să se liniștească la un moment dat. Asta ar fi în beneficiul fetelor, ca ele să aibă o viață stabilă și un ritm de viață echilibrat, așa cum trebuie să-l aibă orice copil”.

Alina Sorescu este un părinte receptiv. Se informează și ascultă sfaturile de parenting ale specialiștilor, însă implementează doar ceea ce simte că va fi în beneficiul fiicelor ei. Totodată, cântăreața nu crede că părinții ar trebui să se lase ghidați de reguli stricte sau de exemplul altor familii.

Citește și: Ce spune Alina Sorescu despre refacerea vieții amoroase, după divorțul de Alexandru Ciucu. „Nu ține de mine!”

„Cred că după asta ar trebui să ne ghidăm”

„Eu simt că fiecare mamă știe cel mai bine parentingul pentru propriul său copil. Fiecare mamă își simte propriul copil mai bine decât oricine altcineva. Cred că după asta ar trebui să ne ghidăm, după instinctul nostru matern, care vine de undeva de sus, odată cu minunea numită copil”, a spus Alina Sorescu, pentru Unica.ro.

„Eu sunt adepta unui echilibru. E bine să-ți susții copilul, să-l tratezi cu blândețe, dar în același timp să pui și limite atunci când este cazul. Echilibrul e cheia în orice”, a completat cântăreața.

Nu în ultimul rând, Alina Sorescu ne-a spus că îi place să se coboare la mintea fetițelor ei atunci când se joacă împreună, dar că își păstrează întotdeauna atitudinea fermă de părinte atunci când este cazul.

Citește și: Alina Sorescu: „În perioadele mai grele, muzica mi-a fost refugiu” / Exclusiv

Alina Sorescu și Picii lu’ Soreasca – Totul începe cu un vis

Foto: Instagram/@alina_sorescu_official

Imagine: Ada Cheroiu

Montaj: Răzvan Stamatiu

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton