Home > Vedete > Româneşti > Alexandru Dobrescu spune că nu mai poate de dorul fiicei: „Am vorbit cu preoți!” De ce nu se poate apropia de fata Cristinei Cioran
Alexandru Dobrescu spune că nu mai poate de dorul fiicei: „Am vorbit cu preoți!” De ce nu se poate apropia de fata Cristinei Cioran
Alexandru Dobrescu spune că nu mai suportă să stea departe de fiica pe care o are cu Cristina Cioran și își dorește să o vadă pe micuța Ema.
Cristina Cioran și fostul ei partener, Alex Dobrescu, și-au aruncat cuvinte grele în ultimele luni, iar bărbatul s-a ales, în cele din urmă, cu interdicția de a se mai apropia de casa actriței și cu un dispozitiv de monitorizare. Dobrescu mai are patru luni până își va putea strânge fata în brațe, dar spune că deja „nu mai poate” de dorul ei.
„Nu mai pot, mă simt dezrădăcinat, mi-e dor de familie. Am făcut acum o nouă cerere de revocare a ordinului, pe noua lege. Trăirile personale și liberul arbitru nu au legătură cu ce scrie în lege. Să vedem acum, poate scap de brățară. Și două luni dacă aș recupera cu fetița contează enorm. Dacă nu se va rezolva, asta e, aștept să treacă cele patru luni rămase. Apoi vreau să mă întorc la familie” – a declarat Dobrescu, pentru fanatik.ro.
„Stiu, am greșit nu se va mai repeta. Am fost și la psiholog, am vorbit și cu preoți și cu duhovnicul, dar nu au ei ce să-mi spună din afară când eu știu că regret. Psihologul mi-a zis să nu mai răspund provocărilor, dacă-mi iubesc familia” – a completat el, potrivit aceleiași surse.
De ce s-au despărțit Alex Dobrescu și Cristina Cioran
Cei doi s-au separat la scurt tiomp după venirea pe lume a fetiței lor, Ema. Potrivit spuselor lui Alex Dobrescu, după ce a născut, actrița a devenit mai exigentă.
„M-a înțeles mereu și s-a bucurat, cred, de glumele mele și de satira mea. Până la un moment dat când a născut și atunci s-au schimbat un pic lucrurile. (…) Ea a devenit exigentă, mult mai exigentă. A început să i se pară lucrurile pe dos. Și eu mi-am schimbat puțin comportamentul, pot să zic că și eu am fost lăuz după nașterea fetiței.
Nu m-am speriat, pentru că l-am avut și pe Noel înainte, că am un băiat dintr-o fostă căsătorie (…) Doar că s-a dereglat ceva, nu știu ce. (…) A intervenit copilul pe primul loc”, a declarat Alex Dobrescu în emisiunea lui Dan Capatos. Acesta a mai precizat și că în timpul relației cu Cioran, după ce au devenit părinți, l-a deranjat prezența mamei ei în casa lor.
„I-am vorbit urât, nu a mai vrut să stea la noi la București, că ea venise să aibă grijă de copil, începuse să îmi facă ordine prin lucruri, prin casă și să aibă grijă de mine. Și eu am înțeles greșit asta. Că îmi caută prin lucruri am crezut că îmi strică intimitatea, când colo încerca să facă bine”, a mai spus Dobrescu la XNS.