Fulgy, fiul artiștilor Ioniță și Viorica de la Clejani, a fost recent surprins de către autorități în timp ce conducea sub influența unor substanțe interzise. Ulterior, tânărul l-a implicat în acest scandal și pe Alex Velea.
După ce a fost reținut de autorități, Fulgy a declarat: „M-am trezit, am mâncat, iar seara, pe la șapte, opt, am fost pe la Alex Velea. Am făcut un grătar cu toți băieții de la Golden Boy [casa de discuri a lui Alex]. De obicei, în studiouri, nu la Alex Velea [acasă], se fumează iarbă.
După petrecerea asta frumoasă pe care am dat-o la Alex Velea, eu am plecat cu doi băieți de-ai lui care nu aveau niciun drog asupra lor. Atât ei, cât și eu am inhalat stând cu oameni care fumează iarbă pentru că, v-am spus, eu personal sunt plictisit de ele”.
Alex Velea, mesaj de susținere pentru Clejani după scandalul cu Fulgy
În zilele care au urmat, Fulgy s-a contrazis în declarații, întâi mărturisind că ar „merge și la pușcărie” pentru Alex Velea și Antonia, apoi că, dimpotrivă, Alex „va face pușcărie”. După toate cele întâmplate, Ioniță și Viorica de la Clejani și-au internat fiul într-o clinică psihiatrică.
„Suntem alături de familia Clejanilor, care a fost forțată de împrejurări să-și denunțe și să-și interneze copilul la Spitalul Clinic de Psihiatrie”, a scris Alex Velea.
„Nici nu vreau să-mi imaginez ce e în sufletul unor părinți aflați în situația de a spune că toate greșelile, injuriile și aberațiile fiului lor sunt doar «o strategie de marketing» #salvatilpefulgy”, a mai scris Alex Velea pe Instagram.
Citește și:
Ce l-a întrebat Răzvan Simion pe Ioniță de la Clejani despre fiul lui, Fulgy. „Nu te-ai gândit să…”
Anda Adam, aspru criticată de Iulia Albu: „Exagerează cu această expunere”
Marius Elisei încă o iubește pe Oana Roman: „La două, trei zile, îi ofer flori”
Ioniță și Viorica și-au cerut iertare pentru comportamentul fiului lor. „Eu îmi cer scuze față de toți acești oameni despre care Fulgy a vorbit în live-urile lui. Îmi cer scuze față de Antonia și față de Alex Velea. A fost o discuție legată de producție și de studio.
El a venit de la studio și vorbea despre Alex foarte frumos. La 24 de ore și-a schimbat răspunsul total. Sunt sigur că Alex Velea și soția lui înțeleg situația prin care trecem. Sunt doar niște vorbe spuse în vânt”, a spus Ioniță de la Clejani la Antena Stars, potrivit Spynews.
„Pentru presă este un subiect. Ei stau în fața casei mele zi de zi. (…) Îmi este greu să îl conving pe Fulgy să aleagă un alt mijloc de promovare. La momentul acesta, el s-a uitat la artiștii internaționali și urmărește ce fac ăia.
Eu nu mă uit la activitatea lor, vorbim de Kardashian, Snoop Dogg, Cardi B. S-a dus în zona lor și stilul lor de a se promova. El a venit și mi-a zis: «Când am făcut muzică clasică, a vorbit cineva despre mine? (…) Acum sunt în trending».
Eu nu sunt de acord cu felul acesta de promovare pentru că nu trăim în America. (…) Nu este singurul copil care greșește. Noi, în calitate de părinți, suntem alături de el”, au mai spus Viorica și Ioniță de la Clejani în emisiunea Neața cu Răzvan și Dani.
Foto: Instagram; Facebook
Ultima modificare iulie 2, 2021 11:15 am