Adriana Simionescu, fata cea mică a lui Adrian Minune, a făcut primele declarații despre divorț: „Discuțiile astea au fost de la nuntă”. De ce s-a despărțit de soț

.

Adriana Simionescu, fata cea mică a lui Adrian Minune, a făcut primele declarații despre divorțul de soțul ei, Nicu. Adriana și Nicu au împreună o fetiță, Noa, care este prioritatea lor numărul unu în aceste momente.

De ce divorțează Adriana Simionescu de soțul ei

Adriana Simionescu și Nicu, fostul ei soț, au decis să pună capăt mariajului lor după doar șase luni de căsnicie. Fiica lui Adrian Minune a confirmat despărțirea și a făcut primele declarații despre divorț în cadrul emisiunii „Un show păcătos”, de la Antena Stars.

„Noi suntem ca o echipă care lucrează pentru Noa. Eu am știut de la început că el nu este din lumea mea, nu este artist. El nu este obișnuit să vorbească în fața camerelor, nu este o problemă. Nu mai este vorba de iubire. Este vorba de respect, pentru că este tatăl lui Noa. Decizia a fost luată de comun acord. Nu cred că există nicio prăpastie financiară. Bani poate să facă orice om, doar să-ți dorești să muncești și faci bani. El avea un salon de frizerie care a funcționat, între timp s-a ocupat cu altceva. Noi am fost mereu bine cu banii și cu ajutorul tatălui meu și fără”, a povestit Adriana Simionescu, în emisiunea „Un show păcătos”.

Citește și: Cum arată viața lui Karmen Minune după divorț: „Sunt foarte fericită pentru asta”. Ce spune despre zvonurile că și-a refăcut viața cu Bogdan de la Ploiești

Cântăreața nu este pregătită să-și refacă viața

În continuarea intervenției televizate, Adriana Simionescu a spus că „nu crede că e cazul” să-și găsească pe altcineva în aceste momente. Totodată, tânăra a spus care au fost motivele care au dus la divorț.

„Comunicarea noastră este una fluentă. Și dacă este așa (el să-și fi refăcut viața – n.red.), eu îmi doresc să fie fericit. Nu îmi doresc să rămână într-o buclă a timpului. Viața nu știi unde te duce. Las lucrurile să vină de la sine. Ne bazăm foarte mult pe respectul dintre noi. Totul este în folosul lui Noa și suntem okay. O să depășim și momentul ăsta”, a mai spus cântăreața, potrivit Spynews.ro.

Citește și: Karmen Simionescu, declarații în lacrimi despre viața după divorț: „Nu mă așteptam să spun asta”. A fost sau nu înșelată fiica lui Adrian Minune?

De la ce porneau certurile dintre ei

Cu toate că relația nu mai funcționa de ceva timp, fiica cea mică a lui Adrian Minune susține că ea și Nicu încă nu erau convinși că vor să-și ia adio unul de la celălalt. În acest timp, între ei au existat mai multe certuri.

„Nu eram siguri că vrem să ne despărțim, eram în continuare în aceeași casă. Existau și situații urâte, dar e mult spus, certuri ca la toată lumea. Au pornit de la timp, noi nu aveam timp de noi. Amândoi munceam foarte mult. Discuțiile astea au fost de la nuntă. Decizia divorțului a venit în urmă cu o săptămână. Eu fac exact ce simt și el la fel. Noi am făcut ce am simțit. Am stat și am cântărit bine situația, am discutat amândoi și am ajuns la concluzia că mai bine divorțăm”, a mai povestit fosta concurentă de la „Vocea României”.

Citește și: Karmen Simionescu participă la Asia Express 2025

Cum arată viața Adrianei Simionescu după despărțire

Despre viața după despărțire, Adriana a povestit că este stresantă și agitată, dar că ea crede că fericirea adevărată vine din interiorul fiecăruia dintre noi. Solista a vorbit și despre mama ei și despre divorțul surorii mai mari, Karmen Minune.

„Mama este viața și sufletul meu, este exemplul meu în viață. Nici eu și nici sora mea nu ne-am dorit să se întâmple asta în viața noastră. Pentru o mamă, fericirea copilului este cea mai importantă. Am întrebat-o la un moment dat și mi-a spus că își dorește să fiu fericită și sănătoasă. În momentul de față sunt într-o stare de stres și de agitație, dar eu cred că fericirea vine din interior”, a mai spus artista.

Citește și: Reacția lui Alexandru Ciucu, după dezvăluirile făcute de Alina Sorescu: „Minciuni strigătoare la cer”

Adriana Simionescu și Nicu, fostul soț, vor divorța la notar

Adriana Simionescu și Nicu nu se vor întâlni la tribunal, ci vor divorța la notar. În ceea ce o privește pe fiica lor, cântăreața îl va lăsa pe Nicu să se implice în creșterea lui Noa, fără să îi impună un program.

„Avem de gând să mergem săptămâna viitoare (să semneze actele de divorț – n.red.). Nu o să mergem la tribunal, pentru că lucrurile sunt foarte bine între noi ca și comunicare. Nu e cazul (de partaj – n.red.). Nu despre bunuri e vorba. Noi stăm în mai multe locuri, în București, la Ștefănești.

L-am întrebat pe tata care este casa lui și mi-a spus că mama este casa lui. Atunci mi-am dat seama că nu este vorba despre loc, e despre oameni și energie. (…) Am ajuns la concluzia că nu ține de mine, ține de tatăl ei să se implice în viața ei și să-și păstreze poziția de tată. Eu nu mă voi băga să iau decizii pentru ea. Ea va avea imaginea de mamă și tată în viața ei și vom colabora pentru ea”, a adăugat fiica lui Adrian Minune.

​Adriana Simionescu și Nicu s-au căsătorit pe data de 14 iulie 2024, zi în care au sărbătorit și botezul fiicei lor. Petrecerea fastuoasă cu peste 1000 de invitați a fost organizată până la cel mai mic detaliu fiica cea mică a lui Adrian Minune.

Foto: Instagram; Facebook

Ultima modificare februarie 12, 2025 11:26 am

PE ACELAȘI SUBIECT
    
Vedete din Romania Vedete internationale